Hermann Twilingiyimana are aproape 40 de ani, din aceştia jumătate i-a trăit pe alte meleaguri decât cele natale. S-a născut în Rwanda, unde a urmat şcoala primară şi liceul, după care africanul a ales să urmeze Facultatea în Bulgaria. Însă, după terminarea studiilor universitare nu s-a putut întoarce în ţara natală, care trecea printr-o situaţie dezastruoasă la începutul anilor ’90.

Prin urmare, a decis să ceară ajutorul vecinilor. Aşa a ajuns în România, unde a cerut azil. Sunt aproape 8 ani de atunci…

Rep.: De ce aţi ales România?
Hermann Twilingiyimana (H.T.): Atunci mi s-a părut că în Bulgaria traiul era mai dur, mai nesociabil, deşi stătusem 6 ani acolo şi de câte ori mă duc mă simt ca acasă. Dar atunci era mai complicat... M-am îndreptat spre România, unde am fost primit şi m-am instalat.

Rep.: Ce aţi studiat în Bulgaria?
H.T.: Sunt de producţie bulgar (râde) pentru că în Bulgaria am făcut facultatea, silvicultură şi protecţia mediului.

Rep.: Şi la noi aţi găsit de lucru în domeniul în care v-aţi pregătit?
H.T.: Eu am fost unul dintre cei care au primit azil în România. Am ajuns greu aici, dar Dumnezeu m-a ajutat şi am obţinut protecţie. Nu am găsit în domeniu, mă descurc acum cu altceva. Sunt pe cont propriu, am firma mea de consultanţă şi îmi merge bine.

Rep.: Deci, romanii v-au primit bine…
H.T.: Mi se pare că e mai bine ca la vecinii noştri, e acceptabil. Am călătorit şi afară, câţiva ani, dar nu am găsit mai mult decât pot să găsesc aici. M-am întors în România şi acum spun că aici e acasă.

Rep.: Familia vă gândiţi s-o aduceţi aici?
H.T.: Nu se ştie… Mama, tata, fraţii sunt în Rwanda. Ţin legătura cu ei, dar e dificil. În străinătate e în străinătate.

Rep.: Pentru cetăţenie unde aplicaţi - în România sau în Bulgaria?
H.T.: Bineînţeles că în România. Acum îndeplinesc condiţiile, dar trebuie să învăţ mai bine limba. Am învăţat pe stradă, nu m-am dus la un curs special. E mai uşoară ca bulgara, dar acolo am făcut un an pregătitor. Ca să fiu român trebuie să mă descurc bine cu limba şi să găsesc de lucru.

Rep.: V-aţi simţit discriminat în România?
H.T.: Da, şi oriunde o să mă duc, chiar şi în ţara mea o să mă simt discriminat. Oriunde este Om, dar şi prostie, există şi discriminare. Ce am observat aici: o lipsă de informare, chiar şi printre românii din administraţie. Ar trebui să existe o comunicare mai bună între instituţii şi organizaţii, între ministere şi asociaţii.

Rep.: Ce le-aţi spune prietenilor din Rwanda despre România?
H.T.: Am trăit în Bulgaria când eram student, am fost plecat în străinătate, dacă nu am găsit până acum nimic mai bun ca România, trageţi dvs. concluzia!