Ştiri
Barometrul Integrării Imigranților 2013
Carmen Munteanu - Coordonator Comunicare
28 June 2013
Studiul Barometrul Integrării Imigranților 2013 a fost realizat în cadrul proiectului Centru de Documentare și Cercetare în Domeniul Integrării Imigranților, finanțat prin Fondul European de Integrare a Resortisanților Țărilor Terțe și implementat de Asociația Română pentru Promovarea Sănătății (ARPS) și Fundația Soros România (FSR). Barometrul a fost lansat în luna iunie 2013, la conferinţa de finalizare a primei etape de implementare a proiectului.
Cercetarea este primul rezultat al Centrului de Documentare și Cercetare în Domeniul Integrării Imigranților, avându-i autori pe: Ovidiu Voicu (coordonator), Andra Bucur, Denisa Ionescu, Luciana Lăzărescu, Victoria Nedelciuc, Sergiu Panainte şi Daniela Tarnovschi. Aceștia şi-au propus să facă o radiografie a întregului proces al integrării imigranţilor în România, un obiectiv ambiţios, pe care l-au dus cu succes la îndeplinire. Dar, mai mult decât atât, Barometrul Integrării Imigranților devine şi un instrument care analizează măsura în care societatea românească valorizează și facilitează incluziunea socială a imigranților. Pe lângă faptul că furnizează o serie de date și informații extrem de utile universităților, cercetătorilor independenți și instituțiilor publice centrale, Barometrul poate contribui la instituirea şi fundamentarea unor măsuri și politici publice în domeniul integrării imigranţilor.
Ideal, viziune și practici de integrare
Cercetarea are la bază un demers comparativ între trei dimensiuni: ideal, viziune și practici de integrare a imigranților. În plus, cercetătorii au mai folosit atât elemente incipiente de analiză de documente, prin monitorizarea literaturii, cât și elemente avansate de cercetare socială prin realizarea unui sondaj de opinie în rândul populației și a unor interviuri cu diverse categorii de actori cheie. Noutatea Barometrului este dată de abordarea inovatoare a cadrului conceptual şi de instrumentele noi de cercetare a proceselor de integrare a imigranților în societate. În ceea ce priveşte sistemul de referință al Barometrului, acesta îl reprezintă Idealul Integrării, care este, totodată, și elementul cel mai stabil al Cadrului Conceptual. Viziunea Integrării reprezintă primul nivel de analiză a situației din România; cu privire la drepturile afirmate, politicile publice și legislația specifice. Practica Integrării este nivelul de profunzime al analizei, care are două componente: măsura în care prevederile legale sunt implementate și modul în care societatea a internalizat valorile afirmate.
5 niveluri ale integrării
Concluziile Barometrului Integrării Imigranților 2013 sunt sintetizate pe cinci niveluri ale integrării.
Nivelul 0, al deschiderii, include 2 dimensiuni: libera circulație (deschiderea legală) și recunoașterea și acceptarea (deschiderea mentalităților). În ceea ce priveşte România, punctele tari la acest nivel sunt atitudinea populaţiei şi recunoaşterea drepturilor şi libertăţilor.
Nivelul 1, al acceptării diferențelor, include planificare strategică (prima dimensiune), afirmarea nediscriminării (a doua dimensiune), facilitarea accesului străinilor la cultura autohtonă (dimensiunea a treia, limbă și educație) și înțelegerea nevoii primare de reîntregire a familiilor (a patra dimensiune). România înregistrează deficienţe importante pe principalele dimensiuni ale acestui nivel: educaţie, reîntregirea familiei, nediscriminare.
Nivelul 2, al sprijinului de bază pentru integrare, cuprinde 4 dimensiuni, dintre care 3 (sănătate, muncă și bunăstare) se referă la acțiunea statului, iar cea de-a patra (sprijin social) la acțiunile societății. Şi la acest nivel există sincope în România, ele fiind legate de lipsa normelor de implementare, de lipsa informaţiilor sau de implementarea deficitară a unor reguli.
Nivelul 3, al incluziunii, reliefează oportunitățile pe care o societate le oferă străinilor să își exprime și să își dezvolte armonios latura culturală și spirituală (societate și cultură), să participe activ la treburile publice (implicare civică) și chiar să primească ajutor special pentru a-și împlini visul (măsuri afirmative). Opinia publică din România este deschisă şi sprijină integrarea, iar interacţiunile sunt preponderent pozitive.
Nivelul 4, al cetățeniei, este sinonim cu ultima dimensiune a integrării: cetățenia, adică integrarea politică a imigranților. România acceptă nu doar posibilitatea ca un străin să primească cetăţenie, ci şi dubla cetăţenie, însă în practică procedurile sunt lungi şi complicate.
Românii toleranți față de străinii din România
Rezultatele creionează o imagine de ansamblu asupra măsurii în care societatea românească valorizează și facilitează integrarea socială a imigranților. Datele culese din sondaj și interviurile realizate în cadrul cercetării conduc spre aceeași concluzie: românii sunt în general toleranți față de străinii din România. Din Barometru a reieşit că "percepția oamenilor cu privire la imigranți este una neutră, cu accente pozitive (63% dintre respondenți au o părere nici bună, nici proastă despre imigranți, iar 26% au o părere bună și foarte bună), fapt ce se reflectă și în aprecierea numărului de imigranți din țară (38% cred că sunt atâți cât trebuie)". Românii sprijină măsurile de protecție a imigranţilor, integrarea fiind văzută ca un proces important: "56% dintre respondenți cred că este necesară integrarea imigranților în societate și are loc de obicei atunci când imigrantul a învățat limba română (18%), și-a însușit legile țării (18%) și are un loc de muncă stabil (18%)", se mai arată în cercetare. În cadrul Barometrului s-a mai măsurat şi felul în care românii percep imigranții şi dacă vreodată îî percep ca pe o amenințare, combinând întrebări ce se referă la mai multe dimensiuni: locuri de muncă, criminalitate, tradiții și cultură și numărul străinilor. "Doar 16% dintre români percep o amenințare cel puțin medie din partea imigranților", se arată în cercetare. Oricum, tendința generală cu privire la acțiunile pe care Guvernul ar trebui să le întreprindă față de străinii care vin să muncească în România este de acceptare. Totuşi, e de specificat că în anumite limite: doar dacă sunt locuri de muncă disponibile (38%) sau chiar stabilirea unor limite stricte pentru numărul de străini care au voie să muncească în România (18%). Dacă în ceea ce priveşte discriminarea de gen în acordarea de locuri de muncă atunci când cererea depășește oferta este relativ redusă nu acelaşi lucru se poate spune despre discriminarea în funcţie de naţionalitate (27% dintre respondenți cred că bărbații ar trebui să aibă întâietate şi 75% dintre respondenți cred că ar trebui să li se dea întâietate românilor în acordarea locurilor de muncă).
Recomandări către instituţii
Din interviurile realizate în cadrul cercetării, au reieşit o serie de recomandări pentru instituţiile responsabile. Printre acestea se numără: îmbunătățirea comunicării între instituțiile responsabile de reglementarea șederii resortisanților din țări terțe pe teritoriul României pentru a reduce numărul de drumuri pe care trebuie să le parcurgă un străin; comunicarea clară a tuturor informaţiilor referitoare la obligațiile și drepturile imigranților în România, în limbi accesibile imigranţilor, îmbunătăţirea metodologiilor de predare a limbii române pentru străini, colaborarea mai eficientă între IGI şi organizaţiile neguvernamentale care oferă asistenţă şi consiliere pentru a facilita procesul de integrare.
Sursa: Barometrul Integrării Imigranților 2013
Documente:

Obiective
Înapoi