Verkuyten, M. and Martinovic, B. (2012), Immigrants’ National Identification: Meanings, Determinants, and Consequences. Social Issues and Policy Review, 6: 82–112.

Ce înseamnă capitalul identitar al imigrantului? Care sunt factorii care influențează dinamica rolurilor sociale asumate de către imigrant? Cum reverberează în societate maniera în care imigrantul se raportează la majoritate? Acestea sunt întrebările pentru care autorii materialului propun niște răspunsuri pertinente pornind de la ceea ce sugerează cercetările în domeniu. Pe baza acestor răspunsuri, care vor fi prezentate pe scurt în prezenta recenzie, pot fi formulate recomandări relevante pentru politici publice care să acomodeze nevoile de integrare a imigranților. Autorii, nu numai că oferă material care să inspire cititorul să-și formuleze propriile recomandări, chiar oferă recomandări pentru peroanele aflate în poziție de decizie.

Subiectul central al materialului este dualtitatea identității imigrantului. Acest lucru se referă la fațeta identității persoanei ca membru al unui grup etnic/religios ( referitor la țara de origine) și fațeta identității ce reflectă calitatea de membru al majorității; identitatea de cetățean (referitor la țara gazdă). Asumarea rolului de cetățean al țării gazdă de către imigrant finalizează procesul complex de integrare din prisma faptului că presupune o adaptare la noul mediu ce se manifestă pe dimensiunea emoțională. Identitatea de cetățean se referă nu numai la întreprinderea unor acțiuni concrete care pot fi recunoscute/interpretate de ceilalți ca fiind "în conformitate" cu regulile societății, ci și la sentimente și acțiuni simbolice din sfera privatului care au de-a face cu modul de a se percepe pe sine. Identitatea de cetățean este mult mai mult decât a fi cetățean și a te comporta ca un cetățean; identitatea de cetățean presupune ca și în spațiul privat să te "manifești" ca un cetățean.

Așadar, identitatea duală, așa cum este ea enunțată de autori, se referă la menținerea trăsăturilor culturale diferite (identitatea ca etnie) în contextul unei apartenențe globale (identitate ca cetățenie). Dar care este relația dintre aceste două fațete? Autorii atrag atenția asupra rezultatelor unor cercetări care pot clarifica relația dintre cele două fațele ale identității. În primul rând, Verkuyten și Martinovici analizează ipoteza conform căreia identitatea de cetățean se clădește prin atrofierea identității etnice. Studiile sugerează că identitatea națională nu este în mod necesar într-o relație de complementaritate cu identitatea etnică/religioasă. Cu alte cuvinte, ipoteza se traduce astfel: cu cât te identifici mai mult cu grupul etnic, cu atât te îndepărtezi de grupul național. Însă aceste două fațade ale identității pot coexista. Mai mult decât atât, abia atunci când acestea două sunt prezente simultan, se poate vorbi despre integrare în adevăratul sens al cuvântului. În celelalte situații, autorii vorbesc despre separare, asimilare și marginalizare. Prin excepție, existț situații în care cele două fațe ale identității sunt în conflict de principii, iar drept urmare dezvoltarea unui rol identitar presupune atrofierea celuilalt rol identitar. Pe de altă parte, identitatea națională poate fi înțeleasă ca făcând parte din sfera civică, mai degrabă din sfera etnică, iar în această situație probabilitatea de intraconflict cultural scade. De regulă, imigrantul mai ușor se asociază identității naționale atunci când ea este înțeleasă ca un aspect civic, astfel permițând menținerea identității etnice și în consecință formarea identității duale.

În continuare, autorii amintesc studii care par să sugereze că o identificare scăzută cu grupul național nu înseamnă în consecință că acesta îl respinge. Respingerea majorității apare în urma procesului de dez-identificare care se referă la o forma de reacție ca urmare a unui conflict dintre individ și societate sau chiar un conflict de valori. Procesul de dez-identificare este diferit de cel de identificare din punct de vedere psihologic.

În urma analizei despre natura și dinamica identității duale, autorii se uită la factorii facilitatori în formarea simultană a celor două fațe. A distinge elementele care construiesc sau care alterează sentimentul de apartenență (în cadrul majorității) are astfel relevanță pentru procesul de integrare per-se. Deși lista poate să continue, autorii se opresc asupra circumstanțelor socioculturale percepute, discriminarea percepută, discreditarea identității, normele grupului de apartenență. Primul factor: contextul sociocultural. Contextul care facilitează integrarea capată forma unui cadru multicultural unde imigrantul este apreciat, mai degrabă decât este supus presiunii de a renunța la ideile și valorile sale "cu care a venit", de a se conforma. Al doilea și al treilea factor. Discriminarea și discreditarea identității imigrantului au ca prim efect creșterea identificării cu minoritatea și o rupere de majoritate, fenomen urmat de respingerea societății gazdă. Este un proces de reacție la sentimente trăite de inechitețe și devalorizare personală create în interacțiunea cu majoritatea. Al patrulea factor: normele grupului. Normele grupului de apartenență pot să moduleze identitatea de cetățean prin faptul că "cerințele de apartenență" sunt în conflict cu cerințele grupului etnic sau pur și simplu, independent de evaluarea valorilor țării gazdă, se discuta despre loialitate și presiunea de a menține tradițiile.

Spre final, Verkuyten și Martinovici analizează impactul pe care existența identității duale îl are asupra adaptării socioculurale a imigrantului la țara gazdă. În ceea ce privește perceperea imigrantului de către majoritate, studiile arată că acesta este mai frecvent evaluat pozitiv atunci când imigrantul manifestă o identitate duală. În consecință, atitudinea pozitivă față de imigrant încurajează integrarea acestuia. În plus, autorii descriu implicarea civică ca fiind o manifestare a identității duale, deoarece pentru a iniția acțiuni în interiorul unui grup, persoana trebuie să se identifice ca făcând parte din acel grup și să aibă acces la el.

Luând totul în calcul, autorii conchid acest material cu o serie de recomandări pentru buna formulare a politicilor publice. Autorii susțin faptul că de vreme ce imigranții în general valorizează și protejează identitatea etnică, a cărei existență nu exclude identitatea națională, politicile publice ar trebui formulate în termeni inclusivi și care să faciliteze procesul de formare și menținere a identității duale. A face acest lucru implică o mai bună adaptare a imigrantului la țara gazdă, o mai bună evaluare a acestora de către majoritate. O altă recomandare se referă la formularea identității naționale asemenea unui concept civic și nu unul etnic, deoarece această identitate poate fi mai ușor acomodată de către imigranți. Identitatea națională, așa cum este ea popularizată în pledoaria politică și între rândurile legislației, este de dorit să fie formulată în virturea diversității culturale. Autorii sintetizează aceste principii în următoarele cuvinte "cei ce se simt acceptați, vor vrea mai curand să aparțină". A formula o politică publică care să încurajeze identitatea duală a imigrantului nu este o treabă ușoară, mai ales când în ecuație este adaugată problematica religiei sau a discriminării, însă a avea în vedere identitatea duală este un deziderat.