Obiective
Ştiri 
Cardiologul indian, fără loc de muncă în România
Alexandra Mănăilă - Reporter
27 January 2015
Când îl întâlnești pe Hanna Mohammad Babar, ai impresia că ai dat peste un star de la „Bollywood”. E prezentabil, bun vorbitor de limbă engleza și română și afișează instant un zâmbet strălucitor. Nu este actor de profesie, ci medic de origine indiană, care a venit în urmă cu 17 ani în România și s-a îndrăgostit iremediabil de Timișoara. Pornit să învețe cum să vindece inimile românilor, la finalizarea studiilor de Medicină, Hanna Mohammad Babar a decis să rămână aici pentru a pune în aplicare tot ce a învățat. Dar de mai bine de un an de zile a fost nevoit să-și pună stetoscopul în cui, fiindcă nu are un loc de muncă, deși România se află într-o criză acută de medici.
Potrivit datelor Colegiului Medicilor din România, anual întră în sistem 3000 de medici, dar ies aproximativ 3500 (prin migrație, pensionare și deces). Numai anul trecut, 2450 de medici au solicitat Colegiului Medicilor din România certificate profesionale curente pentru a putea pleca să lucreze în străinătate. Printre ei s-au aflat și 42 de cardiologi. În timp ce cardiologii români emigrează în Marea Britanie, Franța, Irlanda, Germania, Belgia, Spania, Suedia și Italia, medicii străini școliți la noi stau pe margine și așteaptă...
Reporter (Rep): De ce ai ales să rămâi în România?
Hanna Mohammad Babar (H.M.B): Pur și simplu așa a fost soarta. Am venit în România când aveam 19 ani, ca să fac studii. Evident din motive financiare. În India m-ar fi costat mult mai mult, dublu sau chiar triplu față de România. În plus, aici aveam posibilitatea de-a studia la secția engleză, ceea ce pentru mine a fost foarte bine. Primul meu plan a fost să termin Medicina și să mă întorc în India (eu sunt din Cașmir, în nordul Indiei, o zonă de conflict între India și Pakistan), să practic la mine în țară. Dar destinul avea altceva pentru mine. Când am terminat Facultatea, deja mă îndrăgostisem de Timișoara și efectiv nu am mai vrut să mă întorc acasă. Vroiam să mă perfecționez aici și am primit o bursă din partea statului român să fac specializarea. Așa am început rezidențiatul în cardiologie, pe care l-am finalizat cu succes în 2013. Acum sunt medic specialist cardiolog, dar fără loc de muncă.
Rep: De ce? E atâta nevoie de medici la noi...
H.M.B: Pentru că nu sunt posturi scoase la concurs în spitalele de stat și dacă se scot, prima preferință o reprezintă cetățenii români, ceea ce mi se pare normal. Dar dacă există atâta nevoie de medici, atunci de ce nu se acceptă și străinii, care sunt pregătiți, de fapt, în România? Diploma mea de medic este eliberată de autoritățile române, și cea de medic specialist tot de autoritățile române. Dar noi, străinii, suntem nevoiți să căutăm locuri de muncă în cabinetele private sau dacă nu, la fel ca medicii din România, să găsim un loc mai bun de muncă în străinătate. În momentul de față, eu sunt fără loc de muncă de un an, dar mă implic în proiecte pentru migranți la un centru multicultural din Timișoara, înființat chiar în 2014.
Rep: Medicii indieni imigranți reușesc în carieră? Aveți modele de reușită?
H.M.B: Sunt foarte mulți medici din India care sunt vârfuri în alte țări. Unul dintre conaționalii mei a venit în urmă cu 4 ani în Timișoara, la Institutul de Boli Cardiovasculare, și a făcut în premieră o operație reușită împreună cu echipa de medici români. Medicii, indiferent de nație, nu trebuie priviți ca fiind din India, Pakistan, Congo sau Africa, ci din perspectiva meseriei. Profesia de medic e nobilă și universală. Eu nu mă prezint ca Hanna Mohammad Babar din India, ci ca medic cardiolog. Iar de medici are nevoie orice țară și orice om.
Rep: Cât ai lucrat în spitalele din Timișoara cum te priveau pacienții?
H.M.B: Am avut un mare succes. Pacienții români m-au primit cu mare drag și eu i-am privit la fel, pentru că am putut ,,să-mi fac mâna” pe pacienții români. Câteodată pacienții români ne acordau mult mai mare încredere nouă, medicilor străini decât concetățenilor.
Rep: Regreți că nu ai profesat în India?
H.M.B: Nu pot să spun că am regrete, dar câteodată când vorbesc cu părinții mei: mama mea e hipertensivă, iar tatăl meu suferă de afecțiuni cardiace, mă gândesc că dacă aș fi fost acasă, aș fi putut să am eu grijă de părinții mei. E o suferință care va rămâne întotdeauna. Dar când mă uit în jurul meu și văd că sunt oameni de aceeași vârstă cu părinții mei sau cei pe care îi cunosc de la 19 ani, mă gândesc că atunci când ajut aici, Dumnezeu vede și o să fie cineva care să-i ajute și pe ai mei acolo. Acum m-am stabilit în România, dar merg acasă, odată la 2 ani, însă ca să-i aduc aici ar fi foarte greu. La vârsta asta să se adapteze la cultura și tradițiile de aici, să lase totul în India, ar fi prea dificil pentru ei.
Rep: Crezi că viitorul tău e în România sau vrei să cauți un loc de muncă în vest?
H.M.B: Acum simt o datorie față de poporul român care m-a găzduit, m-a tolerat, iar eu m-am adaptat, așa că mai am răbdare. Vreau să mai dau o șansă României. Am speranță că va ajunge la nivel european în ceea ce privește drepturile omului. Nu vreau să părăsesc România după 17 ani, dar trebuie să mă gândesc la existența mea. Noi, medicii indieni, suntem foarte căutați și bine primiți în Marea Britanie. Dar și în Germania sunt foarte mulți colegi de-ai mei care au studiat în Timișoara și acum profesează medicina de vârf. La fel în Suedia, Olanda.
Rep: Vorbești bine româna, deși ai studiat Medicina în engleză. Cum ai învățat limba noastră?
H.M.B: Pur și simplu, am găsit cuvinte asemănătoare cu limba mea: nas, talpă, cameră, hamal, halal și am învățat limba română singur. Conversațiile cu oamenii, internetul m-au ajutat mult și în 6 luni am învățat. Mi se întâmplă și acum să mai greșesc din punct de vedere gramatical, dar oamenii mă corectează și așa am învățat.
Rep: Știi că în România filmele indiene au fost foarte iubite...
H.M.B: Sunt conștient de asta și am susținut activități despre cultura Indiei în Timișoara, fiindcă ajută la o deschidere între cele două popoare. Eu am făcut și un festival în perioada 15-19 iunie 2011, la Casa Tineretului în Timișoara; sunt participant sau organizator activ când vine vorba de activități multiculturale.
Rep: În calitate de mediator intercultural, ce sfaturi le-ai da românilor cu privire la imigranții indieni despre prejudecăți?
H.M.B: Românii sunt pașnici, toleranți, au trecut prin comunism și au devenit mai liberali, dar trebuie să elimine stereotipurile. Ceea ce suferă un imigrant din India poate să sufere și un român în Vest. Practic și româniii suferă de stereotipuri. Dar eu cred în schimbare, iar schimbarea pe care vrea s-o vadă omul în alții trebuie mai întâi s-o facă în el. Prin urmare, îi sfătuiesc pe români să continue să înțeleagă că toți suntem oameni, indiferent de piele. Dumnezeu este cel care ne-a creat și destinul e cel care ne duce!
Potrivit datelor Colegiului Medicilor din România, anual întră în sistem 3000 de medici, dar ies aproximativ 3500 (prin migrație, pensionare și deces). Numai anul trecut, 2450 de medici au solicitat Colegiului Medicilor din România certificate profesionale curente pentru a putea pleca să lucreze în străinătate. Printre ei s-au aflat și 42 de cardiologi. În timp ce cardiologii români emigrează în Marea Britanie, Franța, Irlanda, Germania, Belgia, Spania, Suedia și Italia, medicii străini școliți la noi stau pe margine și așteaptă...
Reporter (Rep): De ce ai ales să rămâi în România?
Hanna Mohammad Babar (H.M.B): Pur și simplu așa a fost soarta. Am venit în România când aveam 19 ani, ca să fac studii. Evident din motive financiare. În India m-ar fi costat mult mai mult, dublu sau chiar triplu față de România. În plus, aici aveam posibilitatea de-a studia la secția engleză, ceea ce pentru mine a fost foarte bine. Primul meu plan a fost să termin Medicina și să mă întorc în India (eu sunt din Cașmir, în nordul Indiei, o zonă de conflict între India și Pakistan), să practic la mine în țară. Dar destinul avea altceva pentru mine. Când am terminat Facultatea, deja mă îndrăgostisem de Timișoara și efectiv nu am mai vrut să mă întorc acasă. Vroiam să mă perfecționez aici și am primit o bursă din partea statului român să fac specializarea. Așa am început rezidențiatul în cardiologie, pe care l-am finalizat cu succes în 2013. Acum sunt medic specialist cardiolog, dar fără loc de muncă.
Rep: De ce? E atâta nevoie de medici la noi...
H.M.B: Pentru că nu sunt posturi scoase la concurs în spitalele de stat și dacă se scot, prima preferință o reprezintă cetățenii români, ceea ce mi se pare normal. Dar dacă există atâta nevoie de medici, atunci de ce nu se acceptă și străinii, care sunt pregătiți, de fapt, în România? Diploma mea de medic este eliberată de autoritățile române, și cea de medic specialist tot de autoritățile române. Dar noi, străinii, suntem nevoiți să căutăm locuri de muncă în cabinetele private sau dacă nu, la fel ca medicii din România, să găsim un loc mai bun de muncă în străinătate. În momentul de față, eu sunt fără loc de muncă de un an, dar mă implic în proiecte pentru migranți la un centru multicultural din Timișoara, înființat chiar în 2014.
Rep: Medicii indieni imigranți reușesc în carieră? Aveți modele de reușită?
H.M.B: Sunt foarte mulți medici din India care sunt vârfuri în alte țări. Unul dintre conaționalii mei a venit în urmă cu 4 ani în Timișoara, la Institutul de Boli Cardiovasculare, și a făcut în premieră o operație reușită împreună cu echipa de medici români. Medicii, indiferent de nație, nu trebuie priviți ca fiind din India, Pakistan, Congo sau Africa, ci din perspectiva meseriei. Profesia de medic e nobilă și universală. Eu nu mă prezint ca Hanna Mohammad Babar din India, ci ca medic cardiolog. Iar de medici are nevoie orice țară și orice om.
Rep: Cât ai lucrat în spitalele din Timișoara cum te priveau pacienții?
H.M.B: Am avut un mare succes. Pacienții români m-au primit cu mare drag și eu i-am privit la fel, pentru că am putut ,,să-mi fac mâna” pe pacienții români. Câteodată pacienții români ne acordau mult mai mare încredere nouă, medicilor străini decât concetățenilor.
Rep: Regreți că nu ai profesat în India?
H.M.B: Nu pot să spun că am regrete, dar câteodată când vorbesc cu părinții mei: mama mea e hipertensivă, iar tatăl meu suferă de afecțiuni cardiace, mă gândesc că dacă aș fi fost acasă, aș fi putut să am eu grijă de părinții mei. E o suferință care va rămâne întotdeauna. Dar când mă uit în jurul meu și văd că sunt oameni de aceeași vârstă cu părinții mei sau cei pe care îi cunosc de la 19 ani, mă gândesc că atunci când ajut aici, Dumnezeu vede și o să fie cineva care să-i ajute și pe ai mei acolo. Acum m-am stabilit în România, dar merg acasă, odată la 2 ani, însă ca să-i aduc aici ar fi foarte greu. La vârsta asta să se adapteze la cultura și tradițiile de aici, să lase totul în India, ar fi prea dificil pentru ei.
Rep: Crezi că viitorul tău e în România sau vrei să cauți un loc de muncă în vest?
H.M.B: Acum simt o datorie față de poporul român care m-a găzduit, m-a tolerat, iar eu m-am adaptat, așa că mai am răbdare. Vreau să mai dau o șansă României. Am speranță că va ajunge la nivel european în ceea ce privește drepturile omului. Nu vreau să părăsesc România după 17 ani, dar trebuie să mă gândesc la existența mea. Noi, medicii indieni, suntem foarte căutați și bine primiți în Marea Britanie. Dar și în Germania sunt foarte mulți colegi de-ai mei care au studiat în Timișoara și acum profesează medicina de vârf. La fel în Suedia, Olanda.
Rep: Vorbești bine româna, deși ai studiat Medicina în engleză. Cum ai învățat limba noastră?
H.M.B: Pur și simplu, am găsit cuvinte asemănătoare cu limba mea: nas, talpă, cameră, hamal, halal și am învățat limba română singur. Conversațiile cu oamenii, internetul m-au ajutat mult și în 6 luni am învățat. Mi se întâmplă și acum să mai greșesc din punct de vedere gramatical, dar oamenii mă corectează și așa am învățat.
Rep: Știi că în România filmele indiene au fost foarte iubite...
H.M.B: Sunt conștient de asta și am susținut activități despre cultura Indiei în Timișoara, fiindcă ajută la o deschidere între cele două popoare. Eu am făcut și un festival în perioada 15-19 iunie 2011, la Casa Tineretului în Timișoara; sunt participant sau organizator activ când vine vorba de activități multiculturale.
Rep: În calitate de mediator intercultural, ce sfaturi le-ai da românilor cu privire la imigranții indieni despre prejudecăți?
H.M.B: Românii sunt pașnici, toleranți, au trecut prin comunism și au devenit mai liberali, dar trebuie să elimine stereotipurile. Ceea ce suferă un imigrant din India poate să sufere și un român în Vest. Practic și româniii suferă de stereotipuri. Dar eu cred în schimbare, iar schimbarea pe care vrea s-o vadă omul în alții trebuie mai întâi s-o facă în el. Prin urmare, îi sfătuiesc pe români să continue să înțeleagă că toți suntem oameni, indiferent de piele. Dumnezeu este cel care ne-a creat și destinul e cel care ne duce!
Înapoi