Ştiri
Două proiecte legislative ale guvernului francez privind migraţia
Mariana Andrei - Coordonator Comunicare
18 August 2014
Guvernul francez şi-a dezvăluit recent planurile de reformă în domeniul azilului şi migraţiei, prin introducerea în Cabinetul de miniștri a două proiecte de lege.
În șapte ani, numărul solicitanților de azil aproape s-a dublat, ajungând la mai mult de 66.000 de cazuri în 2013. Posibilitățile de cazare sunt depășite, jumătate dintre solicitanți fiind lăsați să se descurce pe cont propriu. În plus, procedura de azil durează în medie doi ani, ceea ce complică lucrurile. Primul obiectiv al reformei este acela de a scurta timpul de procesare la nouă luni, până în 2017.
În acest scop autoritățile franceze, în speță Oficiul Francez pentru Protecția Refugiaților și Apatrizilor (OFPRA) și Curtea Națională privind Dreptul de Azil (NADC) vor face angajări suplimentare, astfel încât OFPRA să poată procesa cererile mai rapid, iar NADC să judece acțiunea în cinci luni față de opt, cum se întâmplă în prezent.
Proiectul de lege privind azilul mai prevede ca solicitanții azil să fie dispersați în unități de cazare de pe întreg teritoriul ţării, iar beneficiile să fie eliminate în cazul cetățenilor străini care refuză să meargă într-un loc sau care îl abandonează.
Celălalt proiect de lege a imigrației este axat pe măsuri care să faciliteze accesul forței de muncă străine calificate la piața muncii. Franța atrage aproximativ 200.000 de lucrători calificați din afara Uniunii Europene în fiecare an, număr insuficient pentru nevoile economiei franceze. Guvernul își propune să înlocuiască titlurile existente cu "pașapoarte" valabile timp de patru ani, pentru lucrătorii înalt calificați. Problema cozilor la ghișee ar putea fi rezolvată prin eliberarea unui permis de ședere cu valabilitate de la doi la patru ani, după primul titlu emis, valabil un an. Eliberarea unui permis de ședere după primii cinci ani va fi condiționată de cunoașterea limbii franceze de către solicitant.
Ambele proiecte legislative sunt în prezent în dezbatere publică.
Sursa: http://www.lavoixdunord.fr/france-monde/asile-immigration-le-gouvernement-devoile-ses-projets-de-ia0b0n2287865

Obiective
Înapoi