Obiective
Ştiri 
Ginecologul egiptean, care s-a îndrăgostit de România și de românce
Alexandra Mănăilă - Reporter
9 December 2014
Mohamed Daoud are 45 ani, dar nu-și arată vârsta și nici originea. Intuiești că vine din lumea arabă, după accent. De fapt este egiptean, iar prietenii îi spun Alex, fiindcă provine din Alexandria, cel de-al doilea oraș ca mărime din Egipt, după Cairo.
L-am cunoscut la Cursul pentru jurnaliști, care a avut loc la Cluj în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2014, eveniment organizat de Institutul Intercultural Timișoara, Asociația pentru Apărarea Drepturilor și Integrare Socială București, Centrul de Resurse Civice Constanța și Liga Apărării Drepturilor Omului Filiala Cluj. După curs am ținut legătura, iar în urmă cu câteva zile, când venise în București să depună jurământul ca cetățean român, m-a sunat să-mi spună cât de fericit este. În sfârșit după 27 de ani de trăit în România a devenit cetățean român cu acte în regulă.
Pentru Mohamed Daoud România este acasă, fiindcă aici s-a format ca medic ginecolog, aici intenționează să-și întemeieze o familie, aici și-a făcut prieteni și tot aici a scris un rând în filele istoriei recente, ca participant la Revoluția din 1989.
Reporter (Rep): Felicitări, ai trecut cu brio examenul de cetățenie română. A fost greu?
Mohamed Daoud (M.D.): Este foarte greu să obții cetățenia română. E mai greu decât cetățenia americană, pe care au obținut-o toți ai mei care au plecat la 10 ani după mine acolo.
Rep.: De ce ai plecat din Egipt?
M.D.: Sincer, cine a venit aici, a fost nevoit să vină. Inițial am vrut să studiez Regie Film sau să devin pilot de avioane, iar ai mei m-au lăsat să încerc de toate. Am reușit la armată ca pilot, dar mama mi-a zis că nu o să am familie niciodată și m-a făcut să renunț. La fel și a fost și cu Regia-film, aveam niște unchi care lucrau în domeniu și munceau noaptea. Părinții mi-au spus că nu e de bine și atunci m-am orientat către Medicină, dar nu am reușit în Egipt, deși învățasem la un liceu foarte bun. Când am plecat din Egipt, puteam să intru la Medicină în Ungaria, Franța, Turcia sau România. Singurul loc care mi-a fost la îndemână în momentul respectiv a fost România. Orice valutar venit aici era bine primit oricând. Am vrut să vin la București, dar până la urmă am mers la Iași. În anii aceia (înainte de 1989) guvernul egiptean accepta transferul de la Medicină din România la Medicină în Egipt și cei mai mulți veneau pentru un an și apoi plecau acasă cu transfer, că nu suportau viața din România. Eu am rămas, din dragoste de România. Pe bune... Sau poate sunt îndrăgostit de românce (îmi spune zâmbind, dar nu ezită să-și întărească afirmația). Foarte pe bune, mai ales că studiam pe banii mei, mulți la acea vreme. Mi-aș fi putut lua 6 - 7 apartamente pe an.
Rep.: De ce era un chin pentru mulți egipteni să rămână în România?
M.D.: Pentru că era comunism. În anul pregătitor veneau anual 200 - 400 egipteni și după nu rămânea niciunul. Din primii egipteni veniți aici, adică în jur de 200 - 300, doar 3 am rămas.
Rep.: Ai venit practic adolescent, iar Revoluția te-a ajutat să te maturizezi rapid...
M.D.: Aveam 17 ani, când am venit în țară. Eram la Iași în 1989, la Revoluție și un taximetrist a vrut să mă omoare, spunând că a murit tatăl nostru Ceaușescu. Am fost unul dintre arabii care erau considerați teroriștii care luptau de partea lui Ceaușescu la Revoluție și am vorbit la Televiziunea Română, spunând că suntem alături de poporul român.
Rep.: Cum ai învățat limba?
M.D.: Fac greșeli și acum, dar când am venit nu știam română deloc. Am prins perioada în care era program la televizor doar două ore pe zi, deci exclus să fi învățat astfel limba română. Am învățat de la un profesor care nu știa engleză. Îmi aduc aminte de exemplu că pentru cuvântul ureche, profesorul ne arăta prin semne, ca la analfabeți, dar am învățat.
Rep.: Ca medic străin e greu să găsești de lucru în România?
M.D.: Am fost altfel decât alți străini, îmi deschideam ușile prin felul meu de-a fi. Tatăl meu a fost ziarist, a lucrat la Agenția FrancePress, în Arabia Saudită, avea o prietenie aparte cu diverși consuli și ambasadori, deci când am ajuns în România am fost invitat la Comitetul Central al Partidului Comunist Român. Însă când am făcut doctoratul în științe medicale nu mi s-a explicat că am dreptul să predau la Universitate, deși erau obligați pe perioada studiilor doctorale să-mi ofere un loc în spital și la Universitatea de Medicină “Gr. T Popa” să predau. Am aflat după aceea și a trebuit să-mi caut de lucru, să dau examen pentru un post. Acum lucrez la un cabinet particular. Până acum am lucrat fără niciun ban la stat și aș lucra în continuare voluntar, numai să mă lase să muncesc într-un spital, fiindcă altfel îmi „pierd mâna”(nota red. abilitățile practice necesare în intervențiile chirurgicale). În cabinet nu ai cum să faci operații. Dar dorința ministrului Sănătății (nota red: Eugen Nicolăescu, fost ministru) de a aduce medici din China pentru a profesa în România nu nu ne-a ajutat, nu ne-a dat voie niciodată să lucrăm voluntar. Ca străin, migrant ești văzut aici ca investitor. Dacă ești student, plătești taxă, nu îi interesează ce faci, ce înveți, dacă ai sau nu dreptul, oricum pleci și vor doar bani de la tine.
Rep.: Ai vreun medic egiptean imigrant care a devenit faimos în altă țară și pe care îl consideri model în viață?
M.D.: Da, Magdi Iacob, este medic egiptean, cardiolog personal al Reginei Angliei și cred că e un model pentru toți egiptenii, arabii. A fost printre primii care au făcut transplant de inimă. A fost dat afară de unde a lucrat prima dată, fiind considerat măcelar, dar nu s-a dat bătut.
Rep.: Femeile egiptence vin să nască cu tine?
M.D.: În România nu prea sunt femei arabe. În plus, mai există o problemă: întotdeauna femeile arabe fug de medicii arabi. Să-ți dau un exemplu. Am vorbit cu un coleg egiptean de la Cluj care avea o soție româncă și care era gravidă. M-am oferit s-o ajut, să vină să nască cu mine. A sărit supărat foc spunând că femeile noastre (dar atenție, soția lui ea e româncă) nu trebuie să fie văzute de bărbați străini. Așa că femeile arabe nu merg la medici bărbați arabi, ci doar la medici femei. Să-ți dau un alt exemplu: colega mea care este medic român are multe arăboaice care vin pentru himenoplastie (nota red: refacerea himenului). Nu vin la mine, fiindcă nu vor să fie văzute de mine.
Rep.: Se discută în ultima vreme despre circumcizia la fetițe, care se practică în Egipt. Care este punctul tău de vedere ca medic și ca egiptean despre această practică?
M.D.: Este greșit. Se practică, nu pot să zic că nu, dar se practică în unele țări arabe. E un obicei arab, nu e legat numai de musulmani. Îl face și creștinul. E ceva tradițional. Cât eram în Egipt nu am auzit, toate poveștile astea le aud de 4 - 5 ani încoace. Mama, familia mea nu a făcut asta. Majoritatea fetelor din Egipt nu discută lucrul ăsta, dar nici nu-l știu. Nu e practicat pe scară largă, dar a fost deschisă cutia Pandorei. În Egipt acest obicei se numește eltahara (în limba arabă) și constă practic în micșorarea labiilor, astfel încât femeia să nu se excite foarte ușor și să nu intre în păcat. Complicațiile medicale sunt multe: de la infecții la sângerări. Femeia pierde plăcerea feminină. Psihologic vorbind, eu o consider circumicizia la fetițe o mutilare.
Rep.: Mai ai timp să te implici în viața imigranților?
M.D.: Am fost liderul egiptenilor o perioadă foarte lungă de timp, acum sunt membru în Comitetul Egiptenilor din România. Am deschis un centru cultural care se numește Centrul Cultural Oriental. Eu sunt președintele și am vrut să fac ceva care să ne reprezinte.
Rep.: Nu mai vrei să pleci din România?
M.D.: Nu, m-am obișnuit aici. Pentru mine aici este acasă. Mă căsătoresc în curând, sper să am repede un copil, doi, trei. Aici am trăit, aici îmi sunt prietenii.
Rep.: Cum ar trebui să le privească românii pe femeile egiptence? Dar pe imigranți?
M.D.: Sunt aceleași femei, cu bunătatea și cu răutatea lor, cu nebuniile lor, cu frumusețea lor. Singura diferență e abordarea. Când te duci la mănăstire într-un fel vorbești cu o călugăriță și altfel cu o fată în bikini pe plajă. Românii ar putea să fie față de imigranți mai deschiși. Personal m-am descurcat foarte bine, dar trebuie scoasă din cap ideea de investitor. Imigranții sunt oameni ca și ceilalți, care au nevoie de bani, de un trai mai bun, au nevoie să fie plătiți, au nevoie de un cuvânt frumos, de o șansă.
L-am cunoscut la Cursul pentru jurnaliști, care a avut loc la Cluj în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2014, eveniment organizat de Institutul Intercultural Timișoara, Asociația pentru Apărarea Drepturilor și Integrare Socială București, Centrul de Resurse Civice Constanța și Liga Apărării Drepturilor Omului Filiala Cluj. După curs am ținut legătura, iar în urmă cu câteva zile, când venise în București să depună jurământul ca cetățean român, m-a sunat să-mi spună cât de fericit este. În sfârșit după 27 de ani de trăit în România a devenit cetățean român cu acte în regulă.
Pentru Mohamed Daoud România este acasă, fiindcă aici s-a format ca medic ginecolog, aici intenționează să-și întemeieze o familie, aici și-a făcut prieteni și tot aici a scris un rând în filele istoriei recente, ca participant la Revoluția din 1989.
Reporter (Rep): Felicitări, ai trecut cu brio examenul de cetățenie română. A fost greu?
Mohamed Daoud (M.D.): Este foarte greu să obții cetățenia română. E mai greu decât cetățenia americană, pe care au obținut-o toți ai mei care au plecat la 10 ani după mine acolo.
Rep.: De ce ai plecat din Egipt?
M.D.: Sincer, cine a venit aici, a fost nevoit să vină. Inițial am vrut să studiez Regie Film sau să devin pilot de avioane, iar ai mei m-au lăsat să încerc de toate. Am reușit la armată ca pilot, dar mama mi-a zis că nu o să am familie niciodată și m-a făcut să renunț. La fel și a fost și cu Regia-film, aveam niște unchi care lucrau în domeniu și munceau noaptea. Părinții mi-au spus că nu e de bine și atunci m-am orientat către Medicină, dar nu am reușit în Egipt, deși învățasem la un liceu foarte bun. Când am plecat din Egipt, puteam să intru la Medicină în Ungaria, Franța, Turcia sau România. Singurul loc care mi-a fost la îndemână în momentul respectiv a fost România. Orice valutar venit aici era bine primit oricând. Am vrut să vin la București, dar până la urmă am mers la Iași. În anii aceia (înainte de 1989) guvernul egiptean accepta transferul de la Medicină din România la Medicină în Egipt și cei mai mulți veneau pentru un an și apoi plecau acasă cu transfer, că nu suportau viața din România. Eu am rămas, din dragoste de România. Pe bune... Sau poate sunt îndrăgostit de românce (îmi spune zâmbind, dar nu ezită să-și întărească afirmația). Foarte pe bune, mai ales că studiam pe banii mei, mulți la acea vreme. Mi-aș fi putut lua 6 - 7 apartamente pe an.
Rep.: De ce era un chin pentru mulți egipteni să rămână în România?
M.D.: Pentru că era comunism. În anul pregătitor veneau anual 200 - 400 egipteni și după nu rămânea niciunul. Din primii egipteni veniți aici, adică în jur de 200 - 300, doar 3 am rămas.
Rep.: Ai venit practic adolescent, iar Revoluția te-a ajutat să te maturizezi rapid...
M.D.: Aveam 17 ani, când am venit în țară. Eram la Iași în 1989, la Revoluție și un taximetrist a vrut să mă omoare, spunând că a murit tatăl nostru Ceaușescu. Am fost unul dintre arabii care erau considerați teroriștii care luptau de partea lui Ceaușescu la Revoluție și am vorbit la Televiziunea Română, spunând că suntem alături de poporul român.
Rep.: Cum ai învățat limba?
M.D.: Fac greșeli și acum, dar când am venit nu știam română deloc. Am prins perioada în care era program la televizor doar două ore pe zi, deci exclus să fi învățat astfel limba română. Am învățat de la un profesor care nu știa engleză. Îmi aduc aminte de exemplu că pentru cuvântul ureche, profesorul ne arăta prin semne, ca la analfabeți, dar am învățat.
Rep.: Ca medic străin e greu să găsești de lucru în România?
M.D.: Am fost altfel decât alți străini, îmi deschideam ușile prin felul meu de-a fi. Tatăl meu a fost ziarist, a lucrat la Agenția FrancePress, în Arabia Saudită, avea o prietenie aparte cu diverși consuli și ambasadori, deci când am ajuns în România am fost invitat la Comitetul Central al Partidului Comunist Român. Însă când am făcut doctoratul în științe medicale nu mi s-a explicat că am dreptul să predau la Universitate, deși erau obligați pe perioada studiilor doctorale să-mi ofere un loc în spital și la Universitatea de Medicină “Gr. T Popa” să predau. Am aflat după aceea și a trebuit să-mi caut de lucru, să dau examen pentru un post. Acum lucrez la un cabinet particular. Până acum am lucrat fără niciun ban la stat și aș lucra în continuare voluntar, numai să mă lase să muncesc într-un spital, fiindcă altfel îmi „pierd mâna”(nota red. abilitățile practice necesare în intervențiile chirurgicale). În cabinet nu ai cum să faci operații. Dar dorința ministrului Sănătății (nota red: Eugen Nicolăescu, fost ministru) de a aduce medici din China pentru a profesa în România nu nu ne-a ajutat, nu ne-a dat voie niciodată să lucrăm voluntar. Ca străin, migrant ești văzut aici ca investitor. Dacă ești student, plătești taxă, nu îi interesează ce faci, ce înveți, dacă ai sau nu dreptul, oricum pleci și vor doar bani de la tine.
Rep.: Ai vreun medic egiptean imigrant care a devenit faimos în altă țară și pe care îl consideri model în viață?
M.D.: Da, Magdi Iacob, este medic egiptean, cardiolog personal al Reginei Angliei și cred că e un model pentru toți egiptenii, arabii. A fost printre primii care au făcut transplant de inimă. A fost dat afară de unde a lucrat prima dată, fiind considerat măcelar, dar nu s-a dat bătut.
Rep.: Femeile egiptence vin să nască cu tine?
M.D.: În România nu prea sunt femei arabe. În plus, mai există o problemă: întotdeauna femeile arabe fug de medicii arabi. Să-ți dau un exemplu. Am vorbit cu un coleg egiptean de la Cluj care avea o soție româncă și care era gravidă. M-am oferit s-o ajut, să vină să nască cu mine. A sărit supărat foc spunând că femeile noastre (dar atenție, soția lui ea e româncă) nu trebuie să fie văzute de bărbați străini. Așa că femeile arabe nu merg la medici bărbați arabi, ci doar la medici femei. Să-ți dau un alt exemplu: colega mea care este medic român are multe arăboaice care vin pentru himenoplastie (nota red: refacerea himenului). Nu vin la mine, fiindcă nu vor să fie văzute de mine.
Rep.: Se discută în ultima vreme despre circumcizia la fetițe, care se practică în Egipt. Care este punctul tău de vedere ca medic și ca egiptean despre această practică?
M.D.: Este greșit. Se practică, nu pot să zic că nu, dar se practică în unele țări arabe. E un obicei arab, nu e legat numai de musulmani. Îl face și creștinul. E ceva tradițional. Cât eram în Egipt nu am auzit, toate poveștile astea le aud de 4 - 5 ani încoace. Mama, familia mea nu a făcut asta. Majoritatea fetelor din Egipt nu discută lucrul ăsta, dar nici nu-l știu. Nu e practicat pe scară largă, dar a fost deschisă cutia Pandorei. În Egipt acest obicei se numește eltahara (în limba arabă) și constă practic în micșorarea labiilor, astfel încât femeia să nu se excite foarte ușor și să nu intre în păcat. Complicațiile medicale sunt multe: de la infecții la sângerări. Femeia pierde plăcerea feminină. Psihologic vorbind, eu o consider circumicizia la fetițe o mutilare.
Rep.: Mai ai timp să te implici în viața imigranților?
M.D.: Am fost liderul egiptenilor o perioadă foarte lungă de timp, acum sunt membru în Comitetul Egiptenilor din România. Am deschis un centru cultural care se numește Centrul Cultural Oriental. Eu sunt președintele și am vrut să fac ceva care să ne reprezinte.
Rep.: Nu mai vrei să pleci din România?
M.D.: Nu, m-am obișnuit aici. Pentru mine aici este acasă. Mă căsătoresc în curând, sper să am repede un copil, doi, trei. Aici am trăit, aici îmi sunt prietenii.
Rep.: Cum ar trebui să le privească românii pe femeile egiptence? Dar pe imigranți?
M.D.: Sunt aceleași femei, cu bunătatea și cu răutatea lor, cu nebuniile lor, cu frumusețea lor. Singura diferență e abordarea. Când te duci la mănăstire într-un fel vorbești cu o călugăriță și altfel cu o fată în bikini pe plajă. Românii ar putea să fie față de imigranți mai deschiși. Personal m-am descurcat foarte bine, dar trebuie scoasă din cap ideea de investitor. Imigranții sunt oameni ca și ceilalți, care au nevoie de bani, de un trai mai bun, au nevoie să fie plătiți, au nevoie de un cuvânt frumos, de o șansă.
Înapoi