Ştiri
Imigranții din Suedia care refuză o ofertă de muncă ar putea pierde beneficiile sociale
Carmen Munteanu - Coordonator Comunicare
3 February 2014
De la 1 iulie 2014, Suedia va introduce o nouă măsură legislativă prin care imigranții care refuză neîntemeiat o ofertă de muncă, dar participă la programul de integrare dedicat lor, vor pierde dreptul la alocația de integrare.
Ideea programului este atât de a-i încuraja pe imigranții nou-sosiți să ia parte la activitățile introductive de integrare, cât şi de-a munci. În prezent, nu există sancțiuni împotriva celor care refuză o ofertă de muncă şi nici statistici cu privire la numărul imigranților participanţi la un program de integrare, dar care au respins o ofertă de muncă.
Cu toate acestea, Ministerul suedez al Muncii vrea să aplice pentru imigranții nou-sosiți același tip de reguli care se aplică altor șomeri din Suedia. Oficialii propun ca imigranții care refuză o ofertă de muncă adecvată "fără un motiv întemeiat’’ să nu mai poată beneficia de alocația de integrare - prestație socială pe care până acum o primeau necondiționat pe durata programului de integrare. Deşi, potrivit Serviciului Public de Ocupare suedez, ar putea fi doar câțiva oameni în această situaţie, modificările legislative vor intra în vigoare din vara acestui an.
Sursa: Newsletter European Web Site on Integration - Nr. 53 Ianuarie 2014

Obiective
Înapoi