Jasmin Sukaina reprezintă modelul femeii arabe care face carieră. În Irak, ţara sa natală, era profesoară de limba arabă şi matematică. În România, predă limba arabă la Cambridge School în Bucureşti. Se implică în problemele imigranţilor atât prin asociaţia Bud’s Flowers, pe care a înfiinţat-o, cât şi prin calitatea sa de mediator intercultural pentru comunitatea arabă din Bucureşti.

A venit în urmă cu 15 ani în România, pentru că soţul ei avea afaceri aici, iar la arabi tradiţia este ca soţia să-şi urmeze întotdeauna soţul.

Rep: Cum vi s-au părut românii la început?
Jasmin Sukaina (J.S.): Eu am venit în România în anul 1998. La început pentru mine totul era străin şi sincer am avut o teamă faţă de români. Nu-i cunoşteam şi nu ştiam cum să comunic cu ei. Nici nu îndrăzneam, mai ales că am avut bariere până am început să învăţ limba română. Am venit cu copilul meu care avea 7 luni şi după ce l-am născut pe cel de-al doilea, cam la vreo doi ani de la sosirea mea în România, am început să muncesc la o şcoală arabă ca profesor de limba arabă.

Rep: Aţi găsit uşor de lucru?
J.S.: Prin relaţia cu imigranţii am găsit, mai precis am auzit de la o prietenă că s-a înfiinţat o şcoală nouă şi am depus documentele necesare pentru a lucra. Apoi, am lucrat ca asistent la Ambasada Palestinei aproximativ 3 ani, apoi ca director executiv la o firmă de import-export şi, în sfârşit, acum sunt profesor de limba arabă la Cambridge School din Bucureşti.

Rep: Dar aveţi şi o asociaţie…
J.S.: Mie îmi place să comunic şi să colaborez cu oamenii, de aceea am făcut o asociaţie, Mugurii florilor (Bud’s Flowers), prin care am derulat acţiuni umanitare la Centrul pentru solicitanţii de azil şi refugiaţii din Bucureşti (de pe str. Vasile Stolnicu). Am adunat încălţăminte, îmbrăcăminte şi mâncare de la prieteni şi le-am donat acolo. Cu acceptul Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) vreau să donez un televizor, un frigider. În curând, aş vrea să fac un canal de radio online pentru imigranţi, prin intermediul căruia de două ori pe zi să ofer informaţii imigranţilor în limba arabă şi engleză. Am o prietenă pe care o s-o întreb dacă poate să mă ajute cu franceza, chineza. Mi-aş dori să fac un centru care să aibă grădiniţă pentru copii şi after-school, în special pentru copiii din căsătoriile mixte, care vor să înveţe limba arabă, iar părinţii nu au timp să-i înveţe. Scopul meu este ca la început să fac un centru mic de învăţare a limbii arabe pentru români şi de învăţare a limbii române pentru imigranţii arabi. Locaţiile sunt însă foarte scumpe comparativ cu posibilităţile mele şi am zis să iau lucrurile încet.

Rep: În ce stadiu sunteţi cu procedurile de cetăţenie?
J.S.: Eu am primit stabilire de domiciliu (nota red.: reşedinţă permanentă) şi acum încerc să depun actele pentru a dobândi cetăţenia română. Ştiu că este un proces foarte greu de făcut, ştiu că trebuie să învăţăm foarte multe lucruri dificile cum ar fi Constituţia României, dar este bine să primim astfel de informaţii. Totuşi, procedura durează mult, în plus trebuie să obţin cazier din Irak, dar acolo situaţia este foarte grea şi e foarte dificil de obţinut; durează vreo 6 luni.

Rep: Studiile v-au fost recunoscute în România?
J.S.: Da, când am început să muncesc la şcoală, am obţinut autorizaţie de muncă de la IGI şi mi s-a echivalat diploma. Eu am studii superioare pentru limba arabă şi nu am avut probleme în acest sens.

Rep: Ce ar fi de îmbunătăţit în România pentru imigranţi?
J.S.: Să fie oferite mai multe locuri de muncă imigranţilor. Autorizaţii de muncă sunt puţine, ar trebui să fie mai multe, mai ales că în momentul de faţă legea nu le permite imigranţilor să muncească în instituţii publice. Deci, să li se dea mai multe şanse. Perioada de şedere necesară pentru depunerea dosarului de obţinere a cetăţeniei este foarte mare, 8 ani, înseamnă mult. Mai este ceva legat şi de naşterea unui copil în România, cum s-a întâmplat şi în cazul celui de-al doilea copil al meu, acesta nu obţine cetăţenie română decât dacă unul din cei doi părinţi este cetăţean român. Sunt ţări europene care oferă copilului care se naşte în ţara respectivă cetăţenia, indiferent dacă părinţii sunt sau nu cetăţenii ţării respective. Copilul meu are certificat de naştere eliberat de autorităţile române, dar nu are cetăţenie română.

Rep: Cum îi privesc românii pe irakieni?
J.S.: Să vorbim despre pe migranţii arabi în general, care nu sunt văzuţi prea bine, fiindcă în presă apar tot timpul ştiri cu arabi care fac infracţiuni, evaziuni fiscale, acte de terorism şi astfel se creează o imagine negativă. În timp ce arabii sunt percepuţi ca terorişti, femeile arabe sunt percepute ca fiind ‘’prăpădite’’, supuse soţilor, obligate de aceştia să facă tot felul de lucruri şi nu e corect. Nici soţul, nici familia n-o obligă. Eu dacă nu vreau să port batic, nu mă obligă nimeni. Femeile arabe au studii superioare, lucrează în medicină, ministere, judecătorie.

Rep: V-aţi lovit de astfel de prejudecăţi?
J.S.: O dată am fost la un magazin să cumpăr haine şi înăuntru era o femeie arabă cu batic, iar cei din magazin au început să râdă de ea. Comentau şi eu auzeam: arabii aleargă după românce, fiindcă sunt aranjate spre deosebire de femeile arabe la care nu poţi vedea nimic. Atunci am intervenit şi le-am zis: şi eu sunt arabă şi nu port batic, sunt aranjată, femeia arabă nu este cum credeţi voi. Aşa e tradiţia la noi. Aşa cum noi respectăm oamenii de aici şi voi să ne respectaţi aşa cum suntem noi.

Rep: Ce ar trebui să ştie românii despre condiţia femeii arabe astăzi?
J.S.: Femeia arabă este foarte deşteaptă şi poate ajunge mai departe, dar are nevoie de şanse şi de cineva să-i întindă o mână şi s-o ajute. La început nici mie nu mi s-a oferit această şansă în România. Dar eu sunt îndrăzneaţă, am vrut să arăt cine sunt, a trebuit să lupt pentru această şansă, de aceea le spun tuturor femeilor arabe care vin aici să fie curajoase şi să arate ce sunt.

Rep: Care au fost primele cuvinte pe care le-aţi învăţat în limba română?
J.S.: În afară de salut, bună ziua, am învăţat cuvântul pâine. La noi litera p se pronunţă b. Am mers să cumpăr pâine de la brutărie şi atunci am îndrăznit pentru prima dată să vorbesc cu cineva în română şi am spus bâine, dar vânzătoarea nu a înţeles nimic, iar eu am tot încercat. Chiar mi-a fost greu, dar a treia oară a înţeles. Pentru cei doi copii ai mei a fost mai uşor, primele cuvinte pe care le-au învăţat ei la joacă în parc au fost de la copiii români: bună, ce faci, hai să ne jucăm. Ei sunt la şcoala română, vorbesc foarte bine limba română, dacă-i auzi nici nu zici că sunt arabi şi se descurcă foarte bine. Au mai mulţi prieteni români decât arabi, copiii sunt integraţi total.

Rep: Dar voi, adulţii, v-aţi integrat?
J.S.: Noi suntem integraţi în România, dar tot ne simţim străini prin comportamentul oamenilor din instituţii, atunci când află că nu suntem români.
Sincer, nici pe mama, nici pe fraţi nu-i am lângă mine şi este foarte greu să-i aduc aici. Aş vrea să fiu înconjurată de familia mea!