Ahmed Rashidi Hassan este lector de limbă și cultură arabă la Universitatea de Vest din Timișoara și profesor la Școala Arabă și la Centrul Cultural Româno-Arab. Lucrează deci, cu studenții români dornici să descopere universul lumii arabe, dar și cu copiii imigranților din lumea arabă, pe care-i ajută să recupereze materiile pierdute și să țină pasul cu școala, chiar dacă au fost nevoiți să înceapă o nouă viață departe de meleagurile natale. Cum a izbutit un profesor universitar dintr-o țară arabă să obțină un post similar la o Universitate din România? Ei bine, chiar el spune că a reușit să spargă gheața, datorită experienței sale în domeniu.

După unele doamne, arată precum un soldat american, fiindcă e înalt, bine făcut și vorbește bine engleză. După altele, pare a fi un francez șarmant, cuceritor prin felul său de-a fi, de a vorbi și de-a se purta. De fapt, Ahmed este egiptean. E un domn profesor, iubitor de cultură, vorbitor de limbi străine, care a absolvit Facultatea de Limbă și Filologia arabă din cadrul Universității din Cairo. A lucrat pentru universitatea care l-a format timp de patru ani ca profesor de limbă arabă pentru străini. Astfel, a avut ocazia să întâlnească cursanți din 32 de țări, printre care și din România, Albania, Bosnia, Italia, Rusia, Belarus, Azerbaijan, Ucraina, Coreea de Sud. Apoi, fiind considerat un expert în predarea limbii arabe, a fost delegat de către Ministerul de Externe al Egiptului să plece în Republica Moldova și să predea acolo.

Când vorbești cu el, te frapează cât de bine știe limba română, ce vocabular bogat are și ce cuvinte elevate folosește. Are un motiv, e profesor de limbă, ar putea cârti pe margine unii. Nu neapărat. Poate alți străini ar putea avea motive mai bune… În special, cei care vin la studii în limba română aici, la Medicină sau Politehnică. Da, de la aceștia poate te aștepți să vorbească foarte bine, mai ales că mulți dintre ei vor să și profeseze în România. Dar de la un profesor de limbă arabă… Ei bine, se poate, și da, chiar are un motiv la care poate nici nu v-ați gândi legat de învățarea limbii române...

Reporter (Rep.): Cum ai ajuns la Timișoara?
Ahmed Rashidi Hassan (A.R.H.): Am stat 4 ani în Republica Moldova, din octombrie 2005 și în acest timp am avut legături cu universități din România: din Iași, din București și Timișoara. De ce m-am mutat în Timișoara? Am găsit deschidere din partea prof. Maria Luiza Mohamed, președintele Centrului Cultural Româno-Arab din Timișoara și prin acest centru am reușit să deschidem un lectorat de limbă arabă la Universitatea de Vest în 2008.

Rep.: Cum a fost adaptarea printre bănățeni?
A.R.H.: Nu a fost grea, nu era prima mea vizită în România, mai fusesem și în București. Am reușit să „sparg gheața” peste tot, în primul rând fiindcă aveam experiență în domeniul meu. Acum am 15 ani de experiență în predarea limbii arabe. Iar pentru studenți e o șansă bună să aibă un lector care să fie vorbitor nativ de limbă.

Rep.: Ai mulți studenți la curs?
A.R.H.: La Facultate cursul de limbă arabă e opțional, nu există catedră încă, dar vin în jur de 20 de studenți. Sunt însă mult mai mulți români care vin la particular, respectiv la Centrul Cultural româno-arab. Ei vor să învețe araba, fiindcă au scopuri diferite: fie o consideră o limbă rară, fie vor să lucreze în domeniul traducerilor, ori sunt medici și vor să plece în Dubai, în Qatar. Aici în Timișoara avem o secție mică de litere comparativ cu Facultatea de Litere din Cairo, unde sunt 1.200 – 1.300 de studenți pe an, din care 300-400 numai la arabă. Egiptenii sunt atrași de limbi străine, în timp ce românii sunt atrași de relații internaționale, contabilitate, știinte economice. Egiptul e o țară turistică mare și este la modă învățarea limbilor străine. De exemplu, dacă anul acesta merge mai bine rusa, hai să facem secție de limba rusă, sau dacă avem mulți turiști din China, hai să învățăm chineză. Cam așa se procedează în Cairo.

Rep.: Crezi că limba arabă va prinde în România?
A.R.H.: Da, va avea viitor limba arabă, fiindcă există comunicare foarte mare între România și lumea arabă, mai ales cu companiile de petrol. Medicii caută posturi în Dubai, Qatar, bine plătite, deci există interes crescut pentru limba arabă.

Rep.: D-le profesor, dați-mi trei argumente care să mă convingă să învăț limba arabă...
A.R.H.: Primul, araba e a cincea limbă din lume după numărul de vorbitori. Dacă vorbești araba, tu româncă fiind, poți călători ușor și vei fi înțeleasă în 22 de țări din lumea asta, limba arabă fiind limbă națională acolo. Al doilea argument: limba arabă pentru români e o limbă rară, deci e un câștig foarte mare să înveți o limbă rară în aceste timpuri. Al treilea, dacă cunoști limba asta, poți să lucrezi în domeniul traducerilor, al companiilor din lumea arabă, ai avantaje foarte multe.

Rep.: Tu cum ai învățat așa de bine româna?
A.R.H.: Eu am început în iarna lui 2007 să învăț româna în „Casa limbii române” din Chișinău. Profesor mi-a fost Axan Alexei, nu pot uita numele lui și mai ales faptul că el nu știa engleză, iar când îmi explica ceva o făcea în limba rusă. Deci, așa am învățat și rusă. A fost foarte bine și foarte fain, că aveam și exemple comparative: un cuvânt la acuzativ în limba română, era la dativ în limba rusă. Am făcut cursurile special să învăț gramatica limbii române.

Rep.: Mi-ai spus că primele tale cuvinte pe care le-ai învățat au fost: cămin, 16, mulțumesc. De ce tocmai astea?
A.R.H.: Da, 16. A fost foarte greu de pronunțat pentru mine șaisprezece (16). Universitatea din Chișinău mi-a oferit cazare la căminul de profesori nr. 16, cămin era ușor de pronunțat, dar la 16 m-am chinuit. L-am scris pe foaie, în caz că mă pierd cumva și nu mai știu să-l spun. Alt cuvânt pe care l-am învățat la început a fost mulțumesc.

Rep.: Cum ai caracteriza limba română, comparativ cu araba?
A.R.H.: Româna e mai grea decât araba...

Rep.: Ești subiectiv. Spui asta pentru că ești vorbitor nativ de arabă...
A.R.H.: Deloc, vorbesc acum din punctul de vedere al unui profesor, sistemul gramatical, conjugarea verbelor, genurile, sunt greu de învățat. Aveți masculin, feminin și neutru, în arabă există numai masculin și feminin. Eu sunt de părere că trebuie să știi și cultura, limba nu se învață singură, ci în paralel cu cultura. Limba e cheia culturii, cultura e ușa care se deschide către lume.

Rep.: Ai deschis ușa asta pe care scrie română?
A.R.H.: Da, și am descoperit o lume foarte faină (nota red.: remarcați regionalismul fain în loc de frumos) și mulțumesc poporului român care ne-a primit cu drag. Aici mă simt bine ca în a doua casă și îmi place foarte mult. România pentru mine e a doua casă. A fost ultima mea stație, aici în România. Cel puțin până acum. Am venit singur și m-am însurat aici cu o româncă și trăim bine, în pace și bună înțelegere. Soția a făcut științe economice și lucrează ca și cosmeticiană, dar avem și o asociație dedicată copiilor și mamelor minore, Asociația Ama. Îi place să lucreze cu copiii și să ajute mamele minore din familii monoparentale cu tot ce au nevoie, începând cu scutece, lapte praf, haine, burse pentru terminarea studiilor. Fiindcă avem în evidență peste 100 de mame minore în primăvară deschidem o casă de tip familial pentru aceste mame, unde ele să locuiască și să se gospodărească, unde să aibă și mici afaceri de unde să obțină un venit sigur. Dar pentru buna desfășurare a planurilor noastre avem nevoie de mulți voluntari și de multă lume care să ne sprijine.

Rep.: Vă potriviți. Și ție îți place să lucrezi cu copiii, mai ales cu cei ai imigranților...
A.R.H.: Sunt și mediator intercultural social al Centrului Româno-Arab din Timișoara (nota red.: de altfel l-am cunoscut în această calitate de mediator intercultural, participant la cursul pentru jurnaliști organizat la Cluj în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2014 de Institutul Intercultural Timișoara, în parteneriat cu Asociația pentru Apărarea Drepturilor și Integrare Socială București, Centrul de Resurse Civice Constanța și Liga Apărării Drepturilor Omului - Filiala Cluj). Mă ocup nu doar de imigranții egipteni, ci și de imigranții din lumea arabă. Problema cea mai mare pentru irakienii și sirienii care vin din zona de conflict este de integrare. Totul pleacă de la barierele lingvistice, de învățământ, loc de muncă, calificare. În același timp, ca profesor la Școala Arabă din Timișoara, mă ocup și de copiii care provin din familii mixte: tata arab, mama româncă sau cei care au ambii părinți arabi. În cazul copiilor migranților care vin din Siria, Irak și care au lipsit de la școală cel puțin 7 luni, prima lor problemă e cum să le facem integrarea în comunitate, iar a doua cum recuperăm materia pierdută și în acest scop facem un fel de afterschool să-i ajutăm. Le facem rost de cărți și luptăm cu timpul ca să recupereze.

Rep.: Care ar fi prima lecție pe care ai preda-o românilor cu privire la imigranți?
A.R.H.: Ne bazăm pe vorba care spune că suntem toți egali. Suntem oameni, merităm o viață în pace, departe de conflict și război. Vrem să ne înțelegem, să colaborăm, să ne apropiem unii de alții și să ne cunoaștem. Cunoașterea reciprocă duce la respect reciproc.