Pe 25 mai se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Africii, un prilej bun pentru imigranţii africani în România să încerce să sensibilizeze opinia publică cu privire la situaţia lor.

Mbela Nzuzi, venită în anul 1997 din Republica Democrată Congo, este deja cunoscută românilor atât ca preşedintele Organizaţiei Femeilor Refugiate din România, care se implică în diverse campanii menite să promoveze cultura şi tradiţiile africane, cât şi ca vedetă de televiziune, fiind prezentator pe micul ecran.

Rep.: Cu ce probleme v-aţi confruntat când v-aţi refugiat în România?

M.N.: Una din problemele de care m-am lovit, apropo de integrare, a fost că nu exista un loc unde să ascult muzica africană şi am suferit mult din cauza aceasta. Am trecut peste asta, dar acum simt că românii au nevoie să ştie mai mult despre cultura noastră pentru că noi vorbim despre integrarea imigranţilor şi dacă vrem să avem această integrare, trebuie să ne cunoaştem foarte bine. Românii să-i cunoască pe ceilalţi ca să nu existe idei preconcepute care, de obicei, nasc atitudini de discriminare şi marginalizare. Eu nu cred că problemele cu care se confruntă imigranţii sunt doar problemele lor specifice. Atunci când vorbim despre copiii imigranţi refugiaţi, aceştia au anumite probleme care ţin de statutul de refugiat, dar au şi probleme comune cu alţi copii. La fel şi în cazul femeilor.

Rep.: Iar problemele femeilor v-au sensibilizat, dovadă militaţi ca preşedinte al Organizaţiei Femeilor Refugiate din România?

M.N.: Da, sunt preşedinta Organizaţiei şi ne regăsim în problemele femeilor în general, ale copiilor, ale cetăţenilor în general, chiar dacă nu avem cetăţenia în mod formal. Am fost de curând la Giurgiu ca să mă întâlnesc cu adolescenţii la şcoală, să vorbesc despre experienţa mea, despre viaţa de azil. A fost o experienţă nemaipomenită, iar copiii mai mici au avut întrebări foarte interesante. Un copil de 5 ani m-a intrebat ’’Doamnă, nu înţeleg de ce se bat ăştia în Africa’’? Mi-a plăcut foarte mult, nici eu nu ştiu de ce, nici ei nu ştiu de ce. Îmi place foarte mult contactul cu oamenii, dar vreau ca acest contact să se facă în diverse moduri astfel încât să atingem mai multe pături ale societăţii.

Rep.: Care sunt problemele cu care se confruntă imigranţii africani?

M.N.: Nu pot să vorbesc despre problemele refugiaţilor africani, pentru că nimeni în România nu are o problemă pentru că este african! Nu există discriminarea asta. Există cazuri izolate, care pot fi clasificate ca atare, dar nu putem să generalizăm. Refugiaţii în general se confruntă cu probleme care sunt ale României: nu sunt bani, nu sunt politici sociale bine elaborate pentru cetăţenii României, bineînţeles că şi refugiaţii suferă. Însă cea mai mare problemă acum este legată de solicitanţii de azil. Durează foarte mult procedura de acordare a statutului de refugiat şi asta e chiar o problemă! Durează şi ani... E foarte greu că omul nu ştie încotro s-o ia, dacă e acceptat sau nu.

Rep.: Dar sunt şi lucruri bune care s-au întâmplat în ultimii ani...

M.N.: Legislaţia în vigoare s-a îmbunătăţit, solicitanţii de azil înainte nu aveau voie să lucreze, acum au un CNP şi au drept de muncă. Este un lucru foarte bun. Îşi găsesc greu, fiindcă majoritatea africanilor care vin, nu apucă să-şi aducă şi actele de studii sau nu au pregătirea necesară. Iar dacă nu ştie limba deja porneşte cu un handicap. Pentru copiii azilanţilor este bine din punct de vedere social, nu putem vorbi de copii traumatizaţi. Ei se adaptează foarte repede, mai e de lucru, dar s-a îmbunătăţit foarte mult cadrul legislativ.

Rep.: Ce ar mai fi de făcut în România?

M.N.: Revizuirea acestor cereri de acordare a statutului de refugiat, nu întotdeauna omul poate să dovedească că este persecutat în ţara de origine. Trebuie să recunoaştem faptul că în Belgia sau Franţa comunitatea de africani e mult mai organizată şi au mai multe oportunităţi de integrare. Nici acolo nu e uşor, dar e mult mai uşor decât în România.

Rep.: Valul africanilor care vin în România a scăzut sau a crescut în ultima vreme?

M.N.: Să ştiţi că a scăzut şi crescut în acelaşi timp. E greu de spus, vin şi pleacă... Înainte veneau mai mulţi că erau acorduri bilaterale cu diverse ţări, veneau cu bursă, dar acum vin şi mai mulţi din cauza problemelor şi conflictelor. Este greu să vii din Africa tocmai aici. Majoritatea africanilor se refugiază în ţările limitrofe.

Din experiența Mbelei Nzuzi ca imigrant și lider al Organizației Femeilor Refugiate, discriminarea pe criterii de rasă nu este o problemă în România. Semnificative și cu impact negativ asupra calității vieții sunt mai degrabă dificultățile pe care le întâmpină solicitanții de azil, legate de durata procedurii de azil, necunoașterea limbii și de găsirea unui loc de muncă. Sunt imbunătățiri semnificative în privința legislației, dar rămâne de văzut în ce măsură practicile vor duce la implementarea noilor prevederi legale.

Îi urăm Mbelei mult succes în eforturile de a promova cultura africană în rândul românilor mici și mari.