Legea cetățeniei române este de mai mult timp în vizorul ONGurilor care oferă servicii directe refugiaților și migranților, dar și al Inaltului Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR), fiind una dintre temele prioritare de advocacy ale recent înființatei Coaliții pentru Drepturile Migranților și Refugiaților (CDMiR).

Care sunt aspectele problematice, din perspectiva Coaliției?

În primul rând diferența între refugiați și persoanele cu protecție subsidiară legată de perioada de ședere necesară pentru a cere cetățenia română. Deși au aceleași drepturi, conform Legii azilului, refugiații beneficiază de reducerea perioadei de ședere de la 8 la 4 ani, pe când persoanele cu o formă de protecție nu au această facilitate.

În al doilea rând este vorba de accesul persoanelor vulnerabile (vârstnici, persoane cu dizabilități) la procedura de obținere a cetățeniei. Dincolo de condițiile administrative (perioadă de ședere, dovada veniturilor etc.) este și interviul în sine. Este unanim acceptat că străinul care solicită cetățenia română trebuie să aibă cunoaștințe de limba română, noțiuni de istorie, geografie și cultură generală. Dar ce se întâmplă atunci când, din cauza vârstei sau a dizabilității, deci din motive neimputabile străinului care solicită cetățenia română, acesta nu poate acumula abilitățile de limbă și cunoștințele necesare promovării interviului.

Al treilea punct de pe agenda ONGurilor se referă la copiii care au obținut cetățenia română împreună cu părinții și care nu au un certificat de cetățenie propriu. Practica de până acum a ANC a fost să îi înscrie sau nu pe certificatul de cetățenie al părinților. Începând din 2015, în lipsa unei dovezi că aceștia sunt cetățeni români, nu li s-au mai prelungit documentele expirate de către serviciile de evidență a populației și pașapoarte.

În al patrulea și ultimul rând, legea cetățeniei conține o singură garanție pentru protecția împotriva apatridiei în cazul copiilor, care se referă la copilul găsit pe teritoriul României, prezumat a fi cetățean român. Nu există însă astfel de garanții în cazul copiilor născuți din părinți apatrizi, care vor deveni, la rândul lor, apatrizi și în cazul copiilor născuți din părinți care nu pot transmite cetățenia pe care o au copiilor născuți în România (ex. sunt state a căror cetățenie nu poate fi transmisă pe linie maternă – Qatar, Arabia Saudită etc.).

Recent, Ministerul Justiției a propus un proiect pentru modificarea legii cetățeniei, care a fost dezbătut împreună cu ONGurile din Coaliția CDMiR. Propunerea se referă la punctul 3 amintit anterior, cel privind copiii care au obținut cetățenia română odată cu părinții și cărora nu le-a fost emis un certificat de cetățenie propriu. Problemele întâmpinate de aceștia, cărora nu li se mai recunoaște cetățenia română de către autorități, deși anterior le-au fost emise documente românești, a ajuns la urechile Ministerului, care este hotărât să le rezolve de urgență. Este o inițiativă salutată de ONGuri, dar dincolo de ea rămân încă aspecte de îmbunătățit. Celelalte puncte din propunerile CDMiR de modificare a legii cetățeniei nu vor face, conform oficialilor MJ, obiectul actualei propuneri legislative. În timpul dezbaterii publice membrii coaliției și reprezentantul UNHCR au amintit numai două dintre ele: situația persoanelor cu protecție subsidiară care nu beneficiază de reducerea perioadei de ședere la 4 ani și lipsa garanțiilor pentru minorii apatrizi. Soluțiile propuse au fost reducerea șederii la 4 ani atât pentru refugiați, cât și pentru persoanele cu protecție subsidiară, respectiv posibilitatea depunerii cererii de cetățenie de către părintele cetățean străin sau apatrid, în cazul copilului apatrid aflat pe teritoriul României.

Dezbaterea publică din 15 iunie a fost urmată de o discuție tehnică pe celelalte puncte propuse spre modificare în legea cetățeniei, care a avut loc pe 22 iunie la Casa ONU și a fost găzduită de UNHCR. Participanții (de la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, Ministerul Afacerilor Externe, Reprezentanța Comisiei Europene, IGI și ONGuri) au discutat, pe rând, temele propuse pentru modificare.

S-a căzut de acord că persoanele cu protecție subsidiară trebuie să beneficieze de aceleași facilități ca și refugiații și, de asemenea, că situația copiilor apatrizi merită analizată în scopul unei eventuale propuneri legislative. UNHCR a fost invitat să transmită ANC un punct de vedere asupra acestui ultim aspect, argumentat prin raportare la convențiile în domeniul apatridiei la care România este parte. Cât privește facilitarea accesului unor categorii vulnerabile la obținerea cetățeniei, acest aspect nu este prioritar din punctul de vedere al reprezentanților autorităților deoarece numărul este nesemnificativ, dar poate fi documentat prin studii de caz, în eventualitatea reluării acestei teme în discuțiile cu ANC, respectiv MJ.