Ştiri
Numărul mare de refugiați din Siria și Irak pune presiune asupra țărilor vecine
Mariana Andrei - Coordonator Comunicare
11 November 2014
Într-o audiere a subcomisiei pentru drepturile omului în Parlamentul European, care a avut loc în luna octombrie a acestui an, s-a abordat situația dificilă a refugiaților din Siria și Irak.
Peste nouă milioane de sirieni au fost forțați să-și părăsească țara în ultimii ani, în contextul avansării grupării Statului Islamic în Siria și Irak. „Niciun conflict nu a cunoscut un număr atât de mare de morți, refugiați și persoane strămutate într-un timp atât de scurt”, a declarat Frej Fenniche, reprezentant UNHCHR în cadrul audierii. Acesta a cerut comunității internaționale să reacționeze la cererea de ajutor a orașului sirian kurd Kobani, asediat de Statul Islamic. Numai 15% din cei 3 milioane de refugiați sirieni înregistrați trăiesc în tabere, majoritatea ajungând să trăiască în orașe. În opinia sa, sistemele publice din țările gazdă sunt pe punctul de a se prăbuși, având în vedere că tensiunile între refugiați și populațiile gazdă s-au intensificat.
Până acum peste jumătate din ajutorul umanitar provenind de la Comisia Europeană a fost deja distribuit în țările învecinate Siriei pentru sprijinul refugiaților, dar acest ajutor este, în opinia unor membri ai Parlamentului European, insuficient.
În Irak peste 5,2 milioane de oameni au nevoie de ajutor umanitar. În opinia Leylei Ferman, copreședinta Federației Yezidi (care reprezintă minoritatea religioasă Yezidi din Irak), oamenii nu vor putea supraviețui iernii fără ajutor. În Liban o persoană din cinci este refugiată, prin urmare este crucial ca UE să sprijine infrastructura publică, serviciile sociale și să susțină inițiativele societății civile locale.
Sursa: http://www.europarl.europa.eu/news/ro/news-room/content/20141013STO73809/html/Siria-%C8%99i-Irak-num%C4%83rul-mare-de-refugia%C8%9Bi-pune-presiune-asupra-%C8%9B%C4%83rilor-vecine

Obiective
Înapoi