Obiective
Ştiri 
Pentru un farmacist marocan, România e ca nevasta, a ales-o fiindcă l-a cucerit!
Alexandra Mănăilă - Reporter
20 November 2014
Amjad Alaoui Soulimani, de profesie farmacist, originar din Maroc, și-a deschis împreună cu o colegă româncă o farmacie într-un sat din România, mai precis în Căpâlnița de Harghita. Nu e puțin lucru, având în vedere că îi numeri pe degete pe farmaciștii români care au curajul să înceapă o afacere la țară. Ce să mai spunem de străini...
După absolvirea Facultății de Farmacie de la Iași Amjad s-a întors în țara natală, unde a locuit timp de 9 ani și a condus 3 farmacii. Culmea este că a revenit pe pământul care l-a format din punct de vedere profesional, și chiar dacă nu este cetățean român se simte ca unul, considerându-se perfect integrat.
L-am întâlnit la “Cursul de formare în comunicare interculturală și deconstrucția stereotipurilor în mass-media”, care a avut loc la Cluj în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2014, eveniment organizat de Institutul Intercultural Timișoara, Asociația pentru Apărarea Drepturilor și Integrare Socială București, Centrul de Resurse Civice Constanța și Liga Apărării Drepturilor Omului Filiala Cluj. Imediat ce ne-am cunoscut, mi-a permis să-i spun pe numele mic, Amjad și mi-a demontat câteva mituri cu privire la musulmani.
Rep: Când ai venit prima dată în România?
Amjad Alaoui Soulimani (A.A.S.): În anul 1992 pentru studii. Am auzit de evenimentele din 1989 la televizor, dar știam de România, iar de Ceaușescu știa toată lumea. Aveam un verișor care venise cu câteva luni înaintea mea la Facultatea de Farmacie în România și l-am urmat. Nu pot să spun că mi-a fost greu aici, nici cu limba, nici cu altele. Era prima oară când plecam din casa părintească, atunci aveam 19 ani, deci aveam libertate. În primul an am făcut doar limba română, așa că toți colegii erau străini și nu am simțit nicio diferență. În anul următor, eu știind deja franceza mi-a fost ușor, a fost un avantaj foarte mare pentru mine. Nu am luat meditații în plus, am învățat limba română doar din ceea ce se făcea la cursuri și din viața de zi cu zi, la piață, în stradă, de la prietenii pe care mi i-am făcut.
Rep: După absolvire, te-ai întors în Maroc...
A.A.S.: Când am terminat, m-am întors acasă pentru 9 ani. Diploma mea de farmacist a fost recunoscută în Maroc. În plus, în același an cu mine mai erau 27 studenți marocani la Farmacie și cred că toată lumea din acea promoție s-a întors acasă.
Rep: Și totuși, de ce ai revenit în România?
A.A.S.: Întrebarea aceasta nu are răspuns. Nici eu nu știu de ce m-am întors (râde cu subînțeles). M-am căsătorit imediat după facultate și am luat-o pe nevasta mea, româncă, în Maroc. Orice schimbare e grea, deci și ei i-a fost greu în primele 2 - 3 luni acolo. Apoi i-a fost greu și aici când ne-am întors, că nu s-a putut adapta.
Rep: Cum sunt privite româncele în Maroc?
A.A.S.: Soția mea a avut un avantaj, acela că știa dialectul marocan, a învățat și se descurca foarte bine. Cine nu o cunoștea, nu putea să spună că nu e marocancă, mai ales că nici ea nu e blondă. Pentru ea cred că a fost dificilă despărțirea de familia ei.
Rep: Dar pentru tine nu a fost la fel de greu?
A.A.S.: Nu, că eu mă întorceam regulat acasă, în plus eu am venit aici la studii, ea se muta cu totul în Maroc. Mie nu mi-a fost greu deloc.
Rep: Cum ți-ai găsit de lucru în România?
A.A.S.: Inițial nu m-am gândit la farmacie, ci făceam afaceri în domeniul comerțului de cartele telefonice. Dar cum nu mai mergea la fel de bine, m-am întors la meseria mea. Prima dată am lucrat pe lângă Iași, la Podul Ilioaei timp de un an de zile și apoi m-am mutat la Vlăhița în Harghita și făceam naveta. Acolo am lucrat 2 ani de zile. După aceea am decis - eu, împreună cu o colegă româncă de etnie maghiară - să deschidem o farmacie. Și așa am deschis farmacia Yassmine. De altfel, poartă numele fetei mele, care are acum 13 ani și care s-a născut în Maroc.
Rep: E greu pentru un străin să-și deschidă o farmacie în România?
A.A.S.: Nimic nu se obține ușor, este câte o problemă cu care te întâlnești, dar cu perseverență... se poate. Încă nu mi-am luat cetățenia, deși îndeplinesc toate criteriile, dar din lipsă de timp nu mi-am depus actele. Poate că sunt mai leneș (râde), dar cred că e un avantaj să fii cetățean român. Deși eu nu sunt încă cetățean român, am dobândit cultura română. Oricum, în meseria mea poți să găsești job și a doua zi, dacă îți convine salariul... În ceea ce privește intrarea în Colegiul Farmaciștilor, în România este aceeași procedură indiferent că ești român sau străin.
Rep: Te-au privit altfel pacienții în farmacie?
A.A.S.: Au fost surprinși mai mult de faptul că sunt bărbat decât că sunt străin. În farmaciile din România nu lucrează mulți bărbați. Și în farmacia în care am lucrat eu, eram doi bărbați farmaciști. Cine intra și ne vedea spunea: un farmacist bărbat e foarte rar, dar când sunt doi e deja ceva unic. Faptul că sunt străin, pacienții sunt mai deschiși față de mine. Oricum, bariera lingvistică nu există.
Rep: În Maroc sunt mai mulți bărbați farmaciști?
A.A.S.: Nu, sunt la egalitate, 50% femei, 50% bărbați. În ceea ce privește înființarea de farmacii, în Maroc ca să deschizi o farmacie presupune exact aceleași lucruri ca și în România, administrația e aceeași. Am avut 3 farmacii în Maroc, pe rând, nu toate odată. Am avut-o pe prima, apoi am vândut-o, am cumpărat alta. Și tot așa.
Rep: Unde mergea mai bine ca afacere farmacia, aici sau acolo?
A.A.S.: În Maroc mergea mai bine. Dar ca farmacist eram la fel de respectat și aici și acolo. Ca afacere, aici sunt oarecum mulțumit. În țara mea cu siguranță aș câștiga mai mult decât aici, pentru că nivelul de trai e mai scăzut.
Rep: Cum îi văd românii pe marocani?
A.A.S.: În general, românii sunt deschiși față de imigranți, comparativ cu francezii, nemții.
Au fost și momente, în care m-am simțit respins, dar din lipsă de profesionalism. De exemplu, la bancă de multe ori mi se cere pașaportul. Pentru ce pașaportul, care e un act de călătorie? Ca să scot banii din cont ar trebui să-mi ceară cartea de identitate și am permis de ședere, care e un act român. Nu toate băncile cer, dar mi se întâmplă..
Rep: Ce-ți lipsește din Maroc?
A.A.S.: Suntem o comunitate aici, ne întâlnim, mâncarea știm s-o gătim și aici. Mă simt ca acasă, mă simt integrat. După părerea mea, ești integrat într-o țară, atunci când începi să visezi în limba respectivă. Demult am început să visez așa.
Rep: Și totuși nu-ți lipsește nimic din Maroc?
A.A.S.: Soarele.
Rep: Copiii tăi s-au integrat?
A.A.S.: Primul cuvânt pe care l-am învățat eu în limba română a fost da. Copiii mei învață româna. Băiatul, Yassine e încă prea mic, dar fata vorbește foarte bine limba română, știe și marocană și franceză. Araba încă n-o știe. Atât ea, cât și băiatul care s-a născut aici, au ambele cetățenii (dacă unul din părinți e marocan, automat copilul primește ambele cetățenii).
Rep: În calitate de mediator intercultural la Centrul Cultural Oriental din Iași ce sfaturi le-ai da imigranților din Maroc?
A.A.S.: Să învețe limba română, acesta este primul lucru care trebuie făcut. Al doilea, să se integreze cât de mult se poate. Să-și facă prieteni români.
Rep: Ce sfaturi le-ai da românilor, cum să se poarte cu imigranții?
A.A.S.: Să fie mai indulgenți, să încerce să le înțeleagă obiceiurile. Eu sunt musulman și observ că românii nu prea înțeleg de ce ne rugăm de 5 ori pe zi și de ce ne spălăm de atâtea ori pe zi. Eu nu am avut probleme, dar un prieten de-al meu a avut un locatar care îi spunea că face risipă de apă, că se spăla de 5 ori pe zi. Nu e duș, dar e un ritual, te speli pe față, pe cap, pe mâini pe picioare, înainte de fiecare rugăciune. Alt exemplu: nu mănânc defel carne de porc, nici asta n-o prea înțeleg românii.
Rep: Românii te întreabă adesea dacă vrei să ai mai multe neveste?
A.A.S.: Nu prea mai e obiceiul de-a avea mai multe neveste, deși religia permite să ai: una, două, trei, chiar patru neveste. În ziua de azi cine mai poate? Nu doar economic, ci și pentru că totul s-a schimbat, inclusiv mentalitatea. Marocanii au o singură nevastă, foarte rar întâlnești marocani cu două neveste. Soția mea a văzut cu ochii ei că nu prea se mai practică. Nici în familia mea. Străbunicul meu a avut 4 neveste, bunicul meu a avut o nevastă, tata tot una și eu am o singură nevastă.
Rep: Cum e în sufletul tău Marocul? Dar România?
A.A.S.: Pot să spun așa: Marocul e ca mama mea, acolo m-am născut, acolo am copilărit, iar România e ca nevasta mea pe care am ales-o, fiindcă mi-a plăcut și m-a cucerit cu tot. Nu pot să fac diferența.
După absolvirea Facultății de Farmacie de la Iași Amjad s-a întors în țara natală, unde a locuit timp de 9 ani și a condus 3 farmacii. Culmea este că a revenit pe pământul care l-a format din punct de vedere profesional, și chiar dacă nu este cetățean român se simte ca unul, considerându-se perfect integrat.
L-am întâlnit la “Cursul de formare în comunicare interculturală și deconstrucția stereotipurilor în mass-media”, care a avut loc la Cluj în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2014, eveniment organizat de Institutul Intercultural Timișoara, Asociația pentru Apărarea Drepturilor și Integrare Socială București, Centrul de Resurse Civice Constanța și Liga Apărării Drepturilor Omului Filiala Cluj. Imediat ce ne-am cunoscut, mi-a permis să-i spun pe numele mic, Amjad și mi-a demontat câteva mituri cu privire la musulmani.
Rep: Când ai venit prima dată în România?
Amjad Alaoui Soulimani (A.A.S.): În anul 1992 pentru studii. Am auzit de evenimentele din 1989 la televizor, dar știam de România, iar de Ceaușescu știa toată lumea. Aveam un verișor care venise cu câteva luni înaintea mea la Facultatea de Farmacie în România și l-am urmat. Nu pot să spun că mi-a fost greu aici, nici cu limba, nici cu altele. Era prima oară când plecam din casa părintească, atunci aveam 19 ani, deci aveam libertate. În primul an am făcut doar limba română, așa că toți colegii erau străini și nu am simțit nicio diferență. În anul următor, eu știind deja franceza mi-a fost ușor, a fost un avantaj foarte mare pentru mine. Nu am luat meditații în plus, am învățat limba română doar din ceea ce se făcea la cursuri și din viața de zi cu zi, la piață, în stradă, de la prietenii pe care mi i-am făcut.
Rep: După absolvire, te-ai întors în Maroc...
A.A.S.: Când am terminat, m-am întors acasă pentru 9 ani. Diploma mea de farmacist a fost recunoscută în Maroc. În plus, în același an cu mine mai erau 27 studenți marocani la Farmacie și cred că toată lumea din acea promoție s-a întors acasă.
Rep: Și totuși, de ce ai revenit în România?
A.A.S.: Întrebarea aceasta nu are răspuns. Nici eu nu știu de ce m-am întors (râde cu subînțeles). M-am căsătorit imediat după facultate și am luat-o pe nevasta mea, româncă, în Maroc. Orice schimbare e grea, deci și ei i-a fost greu în primele 2 - 3 luni acolo. Apoi i-a fost greu și aici când ne-am întors, că nu s-a putut adapta.
Rep: Cum sunt privite româncele în Maroc?
A.A.S.: Soția mea a avut un avantaj, acela că știa dialectul marocan, a învățat și se descurca foarte bine. Cine nu o cunoștea, nu putea să spună că nu e marocancă, mai ales că nici ea nu e blondă. Pentru ea cred că a fost dificilă despărțirea de familia ei.
Rep: Dar pentru tine nu a fost la fel de greu?
A.A.S.: Nu, că eu mă întorceam regulat acasă, în plus eu am venit aici la studii, ea se muta cu totul în Maroc. Mie nu mi-a fost greu deloc.
Rep: Cum ți-ai găsit de lucru în România?
A.A.S.: Inițial nu m-am gândit la farmacie, ci făceam afaceri în domeniul comerțului de cartele telefonice. Dar cum nu mai mergea la fel de bine, m-am întors la meseria mea. Prima dată am lucrat pe lângă Iași, la Podul Ilioaei timp de un an de zile și apoi m-am mutat la Vlăhița în Harghita și făceam naveta. Acolo am lucrat 2 ani de zile. După aceea am decis - eu, împreună cu o colegă româncă de etnie maghiară - să deschidem o farmacie. Și așa am deschis farmacia Yassmine. De altfel, poartă numele fetei mele, care are acum 13 ani și care s-a născut în Maroc.
Rep: E greu pentru un străin să-și deschidă o farmacie în România?
A.A.S.: Nimic nu se obține ușor, este câte o problemă cu care te întâlnești, dar cu perseverență... se poate. Încă nu mi-am luat cetățenia, deși îndeplinesc toate criteriile, dar din lipsă de timp nu mi-am depus actele. Poate că sunt mai leneș (râde), dar cred că e un avantaj să fii cetățean român. Deși eu nu sunt încă cetățean român, am dobândit cultura română. Oricum, în meseria mea poți să găsești job și a doua zi, dacă îți convine salariul... În ceea ce privește intrarea în Colegiul Farmaciștilor, în România este aceeași procedură indiferent că ești român sau străin.
Rep: Te-au privit altfel pacienții în farmacie?
A.A.S.: Au fost surprinși mai mult de faptul că sunt bărbat decât că sunt străin. În farmaciile din România nu lucrează mulți bărbați. Și în farmacia în care am lucrat eu, eram doi bărbați farmaciști. Cine intra și ne vedea spunea: un farmacist bărbat e foarte rar, dar când sunt doi e deja ceva unic. Faptul că sunt străin, pacienții sunt mai deschiși față de mine. Oricum, bariera lingvistică nu există.
Rep: În Maroc sunt mai mulți bărbați farmaciști?
A.A.S.: Nu, sunt la egalitate, 50% femei, 50% bărbați. În ceea ce privește înființarea de farmacii, în Maroc ca să deschizi o farmacie presupune exact aceleași lucruri ca și în România, administrația e aceeași. Am avut 3 farmacii în Maroc, pe rând, nu toate odată. Am avut-o pe prima, apoi am vândut-o, am cumpărat alta. Și tot așa.
Rep: Unde mergea mai bine ca afacere farmacia, aici sau acolo?
A.A.S.: În Maroc mergea mai bine. Dar ca farmacist eram la fel de respectat și aici și acolo. Ca afacere, aici sunt oarecum mulțumit. În țara mea cu siguranță aș câștiga mai mult decât aici, pentru că nivelul de trai e mai scăzut.
Rep: Cum îi văd românii pe marocani?
A.A.S.: În general, românii sunt deschiși față de imigranți, comparativ cu francezii, nemții.
Au fost și momente, în care m-am simțit respins, dar din lipsă de profesionalism. De exemplu, la bancă de multe ori mi se cere pașaportul. Pentru ce pașaportul, care e un act de călătorie? Ca să scot banii din cont ar trebui să-mi ceară cartea de identitate și am permis de ședere, care e un act român. Nu toate băncile cer, dar mi se întâmplă..
Rep: Ce-ți lipsește din Maroc?
A.A.S.: Suntem o comunitate aici, ne întâlnim, mâncarea știm s-o gătim și aici. Mă simt ca acasă, mă simt integrat. După părerea mea, ești integrat într-o țară, atunci când începi să visezi în limba respectivă. Demult am început să visez așa.
Rep: Și totuși nu-ți lipsește nimic din Maroc?
A.A.S.: Soarele.
Rep: Copiii tăi s-au integrat?
A.A.S.: Primul cuvânt pe care l-am învățat eu în limba română a fost da. Copiii mei învață româna. Băiatul, Yassine e încă prea mic, dar fata vorbește foarte bine limba română, știe și marocană și franceză. Araba încă n-o știe. Atât ea, cât și băiatul care s-a născut aici, au ambele cetățenii (dacă unul din părinți e marocan, automat copilul primește ambele cetățenii).
Rep: În calitate de mediator intercultural la Centrul Cultural Oriental din Iași ce sfaturi le-ai da imigranților din Maroc?
A.A.S.: Să învețe limba română, acesta este primul lucru care trebuie făcut. Al doilea, să se integreze cât de mult se poate. Să-și facă prieteni români.
Rep: Ce sfaturi le-ai da românilor, cum să se poarte cu imigranții?
A.A.S.: Să fie mai indulgenți, să încerce să le înțeleagă obiceiurile. Eu sunt musulman și observ că românii nu prea înțeleg de ce ne rugăm de 5 ori pe zi și de ce ne spălăm de atâtea ori pe zi. Eu nu am avut probleme, dar un prieten de-al meu a avut un locatar care îi spunea că face risipă de apă, că se spăla de 5 ori pe zi. Nu e duș, dar e un ritual, te speli pe față, pe cap, pe mâini pe picioare, înainte de fiecare rugăciune. Alt exemplu: nu mănânc defel carne de porc, nici asta n-o prea înțeleg românii.
Rep: Românii te întreabă adesea dacă vrei să ai mai multe neveste?
A.A.S.: Nu prea mai e obiceiul de-a avea mai multe neveste, deși religia permite să ai: una, două, trei, chiar patru neveste. În ziua de azi cine mai poate? Nu doar economic, ci și pentru că totul s-a schimbat, inclusiv mentalitatea. Marocanii au o singură nevastă, foarte rar întâlnești marocani cu două neveste. Soția mea a văzut cu ochii ei că nu prea se mai practică. Nici în familia mea. Străbunicul meu a avut 4 neveste, bunicul meu a avut o nevastă, tata tot una și eu am o singură nevastă.
Rep: Cum e în sufletul tău Marocul? Dar România?
A.A.S.: Pot să spun așa: Marocul e ca mama mea, acolo m-am născut, acolo am copilărit, iar România e ca nevasta mea pe care am ales-o, fiindcă mi-a plăcut și m-a cucerit cu tot. Nu pot să fac diferența.
Înapoi