Obiective
Ştiri 
Povestea a două turcoaice venite la studii în România
Alexandra Mănăilă - Reporter
7 July 2014
Bariera de limbă este prima de care se lovesc studenţii străini care vin să înveţe în România. Dar nu şi singura. Aceştia mai întâmpină şi alte obstacole, apărute fie din necunoaşterea drepturilor pe care le au, fie din cauza informaţiilor lacunare pe care le primesc, nu de puţine ori, din partea unor reprezentanţi ai instituţiilor statului.
Am aflat povestea a două studente venite din Turcia să studieze la Facultatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti şi felul în care au luptat să-şi câştige dreptul de a schimba regimul de studii pentru care aplicaseră iniţial şi despre care au aflat într-un târziu. Din regim propriu valutar care însemna o taxă de 2700 euro pe an, studentele aveau dreptul să aplice pentru regimul de student bursier, la fel ca în cazul colegilor români, cu susţinerea prealabilă a unui examen.
Aysel şi Azra (nu le voi folosi numele reale pentru a nu le dezvălui identitatea) au ales România din mai multe considerente. "Este mai scump să studiezi în Turcia. La noi taxa începe de la 7000 de euro pe an, iar aici este de 2700 euro pe an. Iar Ingineria se recunoaşte în Turcia", au motivat fetele. În plus, Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti este recunoscută şi la nivel european, deci ar putea lucra oriunde într-o ţară europeană.
Aşa au ajuns pentru prima oară în România, la Ploieşti la Facultatea de Petrol şi Gaze. Iniţial s-au înscris la Management, au făcut 3 luni pregătire în limba română, au dat examen şi l-au luat, apoi şi-au plătit meditaţii de limba română, fiindcă au constatat că nu puteau să se descurce altfel. "Este foarte greu să înveţi limba română. Plângeam şi învăţam. De abia după un an am început să vorbim. La început doar ascultam", a spus Aysel.
Şi adaptarea a fost dificilă, turcoaicele recunoscând că în primul an nu s-au adaptat deloc. "Nu ne înţelegeam cu nimeni, învăţam şi acasă şi la şcoală ca roboţii. Ne era greu cu limba, dar şi cu oamenii care sunt reci, supăraţi, tot timpul cu capul în jos", a povestit Azra. În concluzie, nu le-a plăcut atmosfera din grupă, nu le-a plăcut atitudinea unor profesori, aşa că după primul an de Management, fetele au decis să se mute la Inginerie mecanică.
Au schimbat profilul Facultăţii şi din cauza atmosferei de la şcoală
Pentru un student aflat într-o ţară străină, departe de casă şi de prieteni, este foarte important să găsească oameni deschişi, comunicativi, înţelegători şi săritori la nevoie. Iar la Inginerie mecanică au găsit o altă grupă formată din colegi care s-au dovedit a fi foarte apropiaţi. "Poate că nu ştiam nici noi limba aproape deloc, dar şi persoanele de la Management erau reci. Am schimbat profilul şi din cauza atmosferei", a mărturisit Aysel.
Compatrioata sa, Azra nu rabdă să nu aducă în discuţie faptul că unii profesori de la Management erau destul de severi, ori în contextul neprimitor în care s-au aflat acest lucru a însemnat mai mult gaz pe foc. "Dacă aţi acceptat să veniţi aici, trebuie să ştiţi limba română, ne spuneau profesorii de la Management. O profesoară chiar ne-a picat, fiindcă suntem turcoaice şi având în vedere istoria noastră comună... Dincoace la Inginerie Mecanică, profesorii erau mai înţelegători, ne dictau mai încet, ne explicau. La fel şi colegii". Dacă în primul an de facultate turcoaicele au avut tendinţa de a se izola, din anul următor când au schimbat profilul şi colegii, au devenit mai sociabile. Nu numai că transferul de la Management le-a priit, dar au optat şi pentru Master.
Departamentul pentru străini din Facultate avea întotdeauna uşa încuiată
În urmă cu doi ani, fetele primiseră şi permisul de şedere pe termen lung, fără să ştie însă că având drept de şedere permanent în România au acces la educaţie exact ca cetăţenii români. "Pe baza unui examen, la fel ca orice cetăţean român, dacă îl promovezi, poţi să intri chiar în regim de student bursier", a declarat Camelia Badea, avocata care le-a ajutat pe cele două studente să-şi obţină acest drept.
Camelia Badea lucrează pentru Fundaţia Oamenilor de Ştiinţă Prahova, fiind voluntar în cadrul Centrului de Informare pentru Străini din Ploieşti și a sprijinit fetele să-și obțină drepturile. "Am început să facem muncă de cercetare după ce fetele au absolvit facultatea. În general, departamentele de relaţii internaţionale din cadrul universităţiilor nu lucrează suficient de mult în interesul studentului străin. A fost bine pentru Universitate că a obţinut nişte venituri, dar este şi un pic de discriminare. Universitatea nu are niciun interes să informeze, fiindcă pierde practic nişte bani din acordarea acestor facilităţi. Dar cu siguranţă ştia, atunci când fetele au avut acces la această informaţie, au aplicat şi au susţinut examenul de admitere la programul de Masterat. Ele au intrat în regim de student bursier, cu notă foarte bună şi au trecut astfel de la regimul de student pe cont propriu valutar, cu o taxă anuală de 2700 de euro pe an, în regimul de student bursier al statului român. Mi s-a părut nedreaptă lipsa de transparenţă în a furniza informaţiile care intrau în obligaţia instituţiei respective. Departamentul pentru străini avea întotdeauna uşa încuiată, erau exact oamenii care trebuiau să le furnizeze informaţiile de care studentele aveau nevoie", a precizat avocata Camelia Badea. Neavând acces la aceste informaţii, studentele turcoaice au fost obligate să suporte nişte cheltuileli pe care ar fi putut să le evite.
Cum au aflat totuşi ce drepturi au...
"Ni s-a spus de la secretariat când am terminat școala că dacă aveam medii de 8, am fi putut plăti numai jumătate din taxă. Dar noi şi la Master aveam medii mai mari de 8", a spus Aysel. Preocupate de gândul că ar putea studia cu bani mai puţini, că există undeva o posibilitate, dar nu o cunosc, au apelat la Camelia Badea. "Studentele au avut nevoie de altcineva care să studieze pentru ele. A fost la mijloc însă şi o întâmplare cu noroc, fiindcă fetele au primit o circulară de la Ministerul Educaţiei în care se spunea despre posibilitatea înscrierii la examenul de admitere a românilor care veneau din alte ţări să studieze aici, etnici români. Circulara venise la secretariat. Printr-o neînţelegere a celui care s-a ocupat de înscriere, am reuşit să depunem şi noi dosarele şi ulterior să venim cu documentele justificative. Dar de obicei, la orice solicitare de acest fel, studentul primea răspunsul NU, dar fără justificare. Acest refuz opac, lipsit de orice justificare, te face să te întrebi dacă nu e vorba de antipatie sau de un refuz legat de cultură, lipsă de toleranţă", a specificat Camelia Badea, de profesie avocat.
Turcii văzuţi de români prin ochii serialelor TV
Întrebate ce este diferit în România faţă de Turcia, Aysel şi Azra au spus atât: "E la fel ca în Turcia, nimic nu e diferit, doar că sunteţi reci!" Fetele s-au acomodat cu România şi indiferent de opţiunile pe care le au după finalizarea studiilor (Aysel ar fi tentată să rămână în România şi să lucreze aici, în timp ce Azra vrea să se întoarcă în ţara natală) ele le recomandă şi altor turci să vină la studii aici. "Îi sfătuiesc să vină la Inginerie sau la Medicină, acestea merită".
În ceea ce le priveşte pe turcoaice, acestea susţin că românii au o impresie greşită despre femeile din Turcia. "Oamenii nu ştiu că în Arabia şi în Turcia sunt femei care lucrează şi fac carieră. Iar despre noi, lumea nu crede că suntem turcoaice. Vede că ştim şi limba, că ne purtăm ca aici. Eu una am început să mă înţeleg mai bine cu românii, m-am obişnuit aici, am deja şi o prietenă româncă", a spus mândră Aysel. "Când le spunem că suntem turcoaice, oamenii devin curioşi şi vor să ne ajute. De când sunt difuzate serialele turceşti în România, am simţit o îmbunătăţire în atitudinea oamenilor. Sunt mai deschişi, ne-au ajutat", spune râzând Azra.
Fetele au avut norocul să întâlnească la Centrul de informare pentru străini o persoană care le-a fost alături nu doar cu informaţii, ci le-a şi însoțit la diverse instituţii. Camelia le-a susţinut cauza în relaţia cu Universitatea, Ministerul Educaţiei, Poliţia, Casa de Asigurări de Sănătate, oriunde aveau nevoie de asistenţă juridică. "Ar trebui să existe o mai mare deschidere pentru rezolvarea problemelor studenţilor din străinătate. Să fie mai multă transparenţă în transmiterea informaţiilor (...) de la Ministerul Educaţiei. Ploieştiul este unul din centrele din România, unde se face anual pregătire pentru limba română, dar când vin studenţii, vin în grupuri pe ţări şi nu sunt sprijiniţi în a se integra cu ceilalţi", e de părere Camelia Badea.
Din experienţa lor în România studentele au învăţat un lucru: că este nevoie de mai bine de un an, nu de trei luni, ca să înveţi limba şi de un om care să te îndrume prin tot hăţişul legislativ, ca să-ţi poţi exercita drepturile.
Am aflat povestea a două studente venite din Turcia să studieze la Facultatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti şi felul în care au luptat să-şi câştige dreptul de a schimba regimul de studii pentru care aplicaseră iniţial şi despre care au aflat într-un târziu. Din regim propriu valutar care însemna o taxă de 2700 euro pe an, studentele aveau dreptul să aplice pentru regimul de student bursier, la fel ca în cazul colegilor români, cu susţinerea prealabilă a unui examen.
Aysel şi Azra (nu le voi folosi numele reale pentru a nu le dezvălui identitatea) au ales România din mai multe considerente. "Este mai scump să studiezi în Turcia. La noi taxa începe de la 7000 de euro pe an, iar aici este de 2700 euro pe an. Iar Ingineria se recunoaşte în Turcia", au motivat fetele. În plus, Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti este recunoscută şi la nivel european, deci ar putea lucra oriunde într-o ţară europeană.
Aşa au ajuns pentru prima oară în România, la Ploieşti la Facultatea de Petrol şi Gaze. Iniţial s-au înscris la Management, au făcut 3 luni pregătire în limba română, au dat examen şi l-au luat, apoi şi-au plătit meditaţii de limba română, fiindcă au constatat că nu puteau să se descurce altfel. "Este foarte greu să înveţi limba română. Plângeam şi învăţam. De abia după un an am început să vorbim. La început doar ascultam", a spus Aysel.
Şi adaptarea a fost dificilă, turcoaicele recunoscând că în primul an nu s-au adaptat deloc. "Nu ne înţelegeam cu nimeni, învăţam şi acasă şi la şcoală ca roboţii. Ne era greu cu limba, dar şi cu oamenii care sunt reci, supăraţi, tot timpul cu capul în jos", a povestit Azra. În concluzie, nu le-a plăcut atmosfera din grupă, nu le-a plăcut atitudinea unor profesori, aşa că după primul an de Management, fetele au decis să se mute la Inginerie mecanică.
Au schimbat profilul Facultăţii şi din cauza atmosferei de la şcoală
Pentru un student aflat într-o ţară străină, departe de casă şi de prieteni, este foarte important să găsească oameni deschişi, comunicativi, înţelegători şi săritori la nevoie. Iar la Inginerie mecanică au găsit o altă grupă formată din colegi care s-au dovedit a fi foarte apropiaţi. "Poate că nu ştiam nici noi limba aproape deloc, dar şi persoanele de la Management erau reci. Am schimbat profilul şi din cauza atmosferei", a mărturisit Aysel.
Compatrioata sa, Azra nu rabdă să nu aducă în discuţie faptul că unii profesori de la Management erau destul de severi, ori în contextul neprimitor în care s-au aflat acest lucru a însemnat mai mult gaz pe foc. "Dacă aţi acceptat să veniţi aici, trebuie să ştiţi limba română, ne spuneau profesorii de la Management. O profesoară chiar ne-a picat, fiindcă suntem turcoaice şi având în vedere istoria noastră comună... Dincoace la Inginerie Mecanică, profesorii erau mai înţelegători, ne dictau mai încet, ne explicau. La fel şi colegii". Dacă în primul an de facultate turcoaicele au avut tendinţa de a se izola, din anul următor când au schimbat profilul şi colegii, au devenit mai sociabile. Nu numai că transferul de la Management le-a priit, dar au optat şi pentru Master.
Departamentul pentru străini din Facultate avea întotdeauna uşa încuiată
În urmă cu doi ani, fetele primiseră şi permisul de şedere pe termen lung, fără să ştie însă că având drept de şedere permanent în România au acces la educaţie exact ca cetăţenii români. "Pe baza unui examen, la fel ca orice cetăţean român, dacă îl promovezi, poţi să intri chiar în regim de student bursier", a declarat Camelia Badea, avocata care le-a ajutat pe cele două studente să-şi obţină acest drept.
Camelia Badea lucrează pentru Fundaţia Oamenilor de Ştiinţă Prahova, fiind voluntar în cadrul Centrului de Informare pentru Străini din Ploieşti și a sprijinit fetele să-și obțină drepturile. "Am început să facem muncă de cercetare după ce fetele au absolvit facultatea. În general, departamentele de relaţii internaţionale din cadrul universităţiilor nu lucrează suficient de mult în interesul studentului străin. A fost bine pentru Universitate că a obţinut nişte venituri, dar este şi un pic de discriminare. Universitatea nu are niciun interes să informeze, fiindcă pierde practic nişte bani din acordarea acestor facilităţi. Dar cu siguranţă ştia, atunci când fetele au avut acces la această informaţie, au aplicat şi au susţinut examenul de admitere la programul de Masterat. Ele au intrat în regim de student bursier, cu notă foarte bună şi au trecut astfel de la regimul de student pe cont propriu valutar, cu o taxă anuală de 2700 de euro pe an, în regimul de student bursier al statului român. Mi s-a părut nedreaptă lipsa de transparenţă în a furniza informaţiile care intrau în obligaţia instituţiei respective. Departamentul pentru străini avea întotdeauna uşa încuiată, erau exact oamenii care trebuiau să le furnizeze informaţiile de care studentele aveau nevoie", a precizat avocata Camelia Badea. Neavând acces la aceste informaţii, studentele turcoaice au fost obligate să suporte nişte cheltuileli pe care ar fi putut să le evite.
Cum au aflat totuşi ce drepturi au...
"Ni s-a spus de la secretariat când am terminat școala că dacă aveam medii de 8, am fi putut plăti numai jumătate din taxă. Dar noi şi la Master aveam medii mai mari de 8", a spus Aysel. Preocupate de gândul că ar putea studia cu bani mai puţini, că există undeva o posibilitate, dar nu o cunosc, au apelat la Camelia Badea. "Studentele au avut nevoie de altcineva care să studieze pentru ele. A fost la mijloc însă şi o întâmplare cu noroc, fiindcă fetele au primit o circulară de la Ministerul Educaţiei în care se spunea despre posibilitatea înscrierii la examenul de admitere a românilor care veneau din alte ţări să studieze aici, etnici români. Circulara venise la secretariat. Printr-o neînţelegere a celui care s-a ocupat de înscriere, am reuşit să depunem şi noi dosarele şi ulterior să venim cu documentele justificative. Dar de obicei, la orice solicitare de acest fel, studentul primea răspunsul NU, dar fără justificare. Acest refuz opac, lipsit de orice justificare, te face să te întrebi dacă nu e vorba de antipatie sau de un refuz legat de cultură, lipsă de toleranţă", a specificat Camelia Badea, de profesie avocat.
Turcii văzuţi de români prin ochii serialelor TV
Întrebate ce este diferit în România faţă de Turcia, Aysel şi Azra au spus atât: "E la fel ca în Turcia, nimic nu e diferit, doar că sunteţi reci!" Fetele s-au acomodat cu România şi indiferent de opţiunile pe care le au după finalizarea studiilor (Aysel ar fi tentată să rămână în România şi să lucreze aici, în timp ce Azra vrea să se întoarcă în ţara natală) ele le recomandă şi altor turci să vină la studii aici. "Îi sfătuiesc să vină la Inginerie sau la Medicină, acestea merită".
În ceea ce le priveşte pe turcoaice, acestea susţin că românii au o impresie greşită despre femeile din Turcia. "Oamenii nu ştiu că în Arabia şi în Turcia sunt femei care lucrează şi fac carieră. Iar despre noi, lumea nu crede că suntem turcoaice. Vede că ştim şi limba, că ne purtăm ca aici. Eu una am început să mă înţeleg mai bine cu românii, m-am obişnuit aici, am deja şi o prietenă româncă", a spus mândră Aysel. "Când le spunem că suntem turcoaice, oamenii devin curioşi şi vor să ne ajute. De când sunt difuzate serialele turceşti în România, am simţit o îmbunătăţire în atitudinea oamenilor. Sunt mai deschişi, ne-au ajutat", spune râzând Azra.
Fetele au avut norocul să întâlnească la Centrul de informare pentru străini o persoană care le-a fost alături nu doar cu informaţii, ci le-a şi însoțit la diverse instituţii. Camelia le-a susţinut cauza în relaţia cu Universitatea, Ministerul Educaţiei, Poliţia, Casa de Asigurări de Sănătate, oriunde aveau nevoie de asistenţă juridică. "Ar trebui să existe o mai mare deschidere pentru rezolvarea problemelor studenţilor din străinătate. Să fie mai multă transparenţă în transmiterea informaţiilor (...) de la Ministerul Educaţiei. Ploieştiul este unul din centrele din România, unde se face anual pregătire pentru limba română, dar când vin studenţii, vin în grupuri pe ţări şi nu sunt sprijiniţi în a se integra cu ceilalţi", e de părere Camelia Badea.
Din experienţa lor în România studentele au învăţat un lucru: că este nevoie de mai bine de un an, nu de trei luni, ca să înveţi limba şi de un om care să te îndrume prin tot hăţişul legislativ, ca să-ţi poţi exercita drepturile.
Înapoi