Centru de Documentare şi Cercetare în Domeniul Integrării Imigranţilor Centru de Documentare şi Cercetare în Domeniul Integrării Imigranţilor Centru de Documentare şi Cercetare în Domeniul Integrării Imigranţilor Centru de Documentare şi Cercetare în Domeniul Integrării Imigranţilor
RomânăEnglish
Media
Încheierea proiectului EMINET ”Dezvoltarea unei rețele de organizații active în domeniul migrației”
Proiectul a fost derulat pe parcursul a doi ani, între ianuarie 2016 și decembrie 2017, într-un parteneriat [...]
Studiu despre emigrația forței de muncă înalt calificate din România
Studiu despre emigrația forței de muncă înalt calificate din România
România este printre țările care exportă personal înalt calificat. Acesta lucrează mai ales ȋn cercetare, [...]
Platforma
ŞTIRI
Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 891 din 14 decembrie 2017, numărul avizelor de angajare/detașare, pe care le poate elibera Inspectoratul General [...]
Cea de-a treia conferință anuală a Inițiativei de Dreptul Refugiaților din cadrul Universității din Londra, având ca temă ”Protecția refugiaților [...]
Potrivit ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung, Polonia ar putea fi pedepsită financiar de către UE pentru politica sa privind refugiații. [...]
Guvernul României a lansat un proiect de lege ambițios pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor [...]
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) a lansat, în data de 30 noiembrie, una din principalele sale publicații, Raportul privind migrația [...]
Luni, 4 decembrie 2017, a fost postat pe website-ul Ministerului Afacerilor Interne proiectul de modificare a OG 44/2004 privind integrarea [...]
Ştiri  Ştiri

Premiul Nansen pentru refugiaţi, acordat călugăriţei Angelique Namaika

Carmen Munteanu - Coordonator Comunicare

14 October 2013

Din anul 1954 încoace, în fiecare an este acordat Premiul Nasen pentru Refugiaţi unei persoane sau unei organizaţii, ca modalitate de recunoaştere a serviciilor extraordinare aduse refugiaţilor. Premiul constă în medalia comemorativă şi o sumă de 100.000 dolari, donată de guvernul Norvegiei şi Elveţiei şi reprezintă cea mai prestigioasă onoare conferită de Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

Laureata din acest an este sora Angelique Namaika, o călugăriţă congoleză care a ajutat sute de femei, victime ale violurilor şi abuzurilor comise de Armata de Rezistenţă a Domnului (LRA) şi de alte grupări ce activează în partea de nord-est a Republicii Democrate Congo (RDC).

Sora Angélique Namaika, prin intermediul Centrului pentru Reintegrare şi Dezvoltare pe care-l conduce, a reuşit să transforme vieţile a peste 2.000 de femei şi fete, abuzate şi forţate să-şi părăsească locuinţele. Călugăriţa a fost şi ea forţată să se refugieze, părăsind oraşul Dungu din cauza unor violenţe izbucnite în anul 2009. Empatia şi abordarea foarte personală adoptată de sora Angélique au fost esențiale pentru recuperarea victimelor abuzurilor.

Refacerea vieţilor acestor femei este o misiune dificilă, dar sora Angélique a reuşit acest lucru. Ea le-a ajutat pe femei să înveţe o meserie, să-şi deschidă o afacere sau să se întoarcă la şcoală. „Sora Angélique este neobosită în misiunea ei de a ajuta femeile şi fetele ajunse într-o situaţie de extremă vulnerabilitate ca urmare a traumelor trăite, sărăciei şi refugiului. Provocările cu care se confruntă însă, sunt uriaşe, ceea ce face ca munca sa să fie cu atât mai remarcabilă – nu lasă nimic să îi stea în cale”, a declarat Antonio Guterres, Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi, potrivit siteului http://www.unhcr-centraleurope.org/ro.

Considerată de cei din jur o adevărată eroină, noua laureată a premiului Nansen promite că nu se va lăsa niciodată oprită din acest demers de a reda speranţa şi şansa de a trăi din nou. „Suferinţa la care femeile şi fetele abuzate de LRA au fost supuse este dificil de imaginat. Urmele acestor violenţe le vor marca viaţa pentru totdeauna. Acest premiu nu înseamnă decât că un număr şi mai mare de persoane deplasate din Dungu vor fi ajutate să înceapă o viaţă nouă’’, a spus călugăriţa.

Anunţul câştigătorului de anul acesta coincide cu lansarea raportului despre viaţa persoanelor deplasate intern din cauza violenţelor LRA. Raportul elaborat de UNHCR şi Centrul de Monitorizare a Deplasării Interne (IDMC) relevă motivul pentru care violenţele comise de LRA au creat traume atât de adânci şi îndelungate deopotrivă pentru cei răpiţii şi pentru sutele de mii de oameni care se tem în continuare să revină acasă. Se estimează că în prezent, circa 320.000 persoane sunt încă departe de casele lor.

Sursa: http://www.unhcr-centraleurope.org/ro/stiri/2013/calugarita-congoleza-castiga-prestigiosul-premiu-nansen-pentru-refugiati.html