Centru de Documentare şi Cercetare în Domeniul Integrării Imigranţilor Centru de Documentare şi Cercetare în Domeniul Integrării Imigranţilor Centru de Documentare şi Cercetare în Domeniul Integrării Imigranţilor Centru de Documentare şi Cercetare în Domeniul Integrării Imigranţilor
RomânăEnglish
Media
Încheierea proiectului EMINET ”Dezvoltarea unei rețele de organizații active în domeniul migrației”
Proiectul a fost derulat pe parcursul a doi ani, între ianuarie 2016 și decembrie 2017, într-un parteneriat [...]
Studiu despre emigrația forței de muncă înalt calificate din România
Studiu despre emigrația forței de muncă înalt calificate din România
România este printre țările care exportă personal înalt calificat. Acesta lucrează mai ales ȋn cercetare, [...]
Platforma
ŞTIRI
Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 891 din 14 decembrie 2017, numărul avizelor de angajare/detașare, pe care le poate elibera Inspectoratul General [...]
Cea de-a treia conferință anuală a Inițiativei de Dreptul Refugiaților din cadrul Universității din Londra, având ca temă ”Protecția refugiaților [...]
Potrivit ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung, Polonia ar putea fi pedepsită financiar de către UE pentru politica sa privind refugiații. [...]
Guvernul României a lansat un proiect de lege ambițios pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor [...]
Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) a lansat, în data de 30 noiembrie, una din principalele sale publicații, Raportul privind migrația [...]
Luni, 4 decembrie 2017, a fost postat pe website-ul Ministerului Afacerilor Interne proiectul de modificare a OG 44/2004 privind integrarea [...]
Ştiri  Ştiri

Tragedia din Mediterană “Nu ar trebui să privim la acești oameni ca la niște statistici”

Alexandra Mănăilă - Reporter

30 April 2015

Consiliul European s-a întrunit de urgență săptămâna trecută, după ce, în urma naufragiului a două vase în Marea Mediterană, au murit aproximativ 1.400 de imigranți fără documente. Cea mai mare catastrofă din ultimii ani din Marea Mediterană, după cum a fost catalogată în presă, a pus pe jar autoritățile europene, iar Donald Tusk, președintele Consiliului European a convocat pe 23 aprilie 2015 o reuniune extraordinară la Bruxelles. Cu doar 3 zile în urmă avusese loc la Luxemburg o altă reuniune comună extraordinară a miniștrilor afacerilor externe și a miniștrilor afacerilor interne din statele membre UE, pe teme similare: tragedia înregistrată la 19 aprilie 2015, când un vas s-a scufundat în Canalul Siciliei, la nord de Libia, în sudul insulei Lampedusa și în jur de 1000 de oameni au murit, iar pe 15 aprilie alte aproximativ 400 de persoane au fost date dispărute într-un naufragiu produs în largul coastei libiene.

În prezent, Italia și Spania sunt țările țintă pentru imigranții fără documente, toată povara acestor noi veniți fiind în sarcina lor, motiv pentru care se caută soluții de preluare a unui număr dintre acești migranți de către celelalte state europene. În fiecare zi, între 500 și 1.000 de persoane sunt salvate de paza de coasta italiană și de navele comerciale. Câte mor însă și ce drame lasă în urmă... e greu de contabilizat.

România, dispusă să trimită mai mulți experți în zonă

Klaus Iohannis, președintele României, a participat la reuniunea de la Bruxelles, declarând ulterior că miniștrii Consiliului Europei au agreat un document care se axează pe întărirea prezenței în Marea Mediterană, pe combaterea traficului de persoane și prevenirea fluxului de migrație ilegală. “Sâmbăta trecută au murit aproape 1.000 de oameni, când un vas cu migranți, probabil ilegali, s-a scufundat în Marea Mediterană. Cu trei zile înainte alți 400 de oameni au murit într-un accident similar. Pentru această situație ne-am întâlnit în această după-amiază și seara în Consiliul European”, a declarat Iohannis, la finalul întâlnirii Consiliului Europei, porivit siteului cotdianul.ro.

În privința României, președintele este dispus, dacă se solicită, să trimită mai mulți experți în zonă, subliniind astfel necesitatea solidarității cu statele membre care au povara cea mai mare de dus, țări riverane Mării Mediterane. În opinia lui Klaus Iohannis este necesară creșterea bugetului Frontex pentru acțiunile din zonă, iar România sprijină acest demers.
“Am subliniat în intervenția mea că pe termen mediu și lung este foarte important să se lucreze la cauza acestui fenomen, care este sărăcia din țările din Africa. Este necesar un sprijin pe termen lung pentru a ajuta țările din zona africană în dezvoltarea lor și pentru a elimina astfel rădăcina acestui fenomen. Am subliniat că este extrem important ca această chestiune să fie discutată cu țările africane și arabe pentru a găsi soluțiile cele mai potrivite”, a declarat președintele.

Norvegia pregătită să primească 10.000 de refugiați sirieni

Mai mulți specialiști în imigrație au participat la finalul săptâmânii trecute București la conferința organizată de fundația ICAR pentru a prezenta modele nordice de abordare a integrării migranților, cu accent pe serviciile medicale. Prezent la eveniment, prof. Morten Sodemann, șeful Clinicii de Sănatate pentru Migranți, din cadrul Universității Danemarcei de Sud a spus că este prea multă politică în toată povestea aceasta, dar că soluții există. „Ar trebui să ne comportăm ca și într-o situație de război, de conflicte, pentru că de fiecare dată când apare o astfel de situație ne comportăm ca și cum ar fi prima. Ideea că suntem luați pe nepregătite e oarecum forțată”, a precizat profesorul danez.

Vibeke Lenskjold, de la Crucea Roșie Danemarca, managerul a două clinici pentru migranții fără documente a mărturisit că nu înțelege de ce țările europene nu colaborează mai mult să rezolve împreună această problemă și o lasă doar pe umerii statelor din vecinătatea țărilor de origine ale migranților. “Părerea mea personală în ceea ce privește Danemarca este aceea că are tendința de-a apăra bunăstarea cetățenilor țării și mai puțin de-a aduce oameni care să fie beneficiari ai acestei bunăstări pe care ar trebui s-o împartă cu noii veniți”, a afirmat reprezentanta Crucii Roșii din Danemarca.

Norvegianul Solve Saetre, consilier special al Primăriei Bergen, departamentul de Asistență Socială, a declarat că publicul din țara sa a făcut o presiune foarte mare asupra politicienilor, în urma tragediei din Mediterană și astfel au fost luate deja două măsuri. „În Norvegia a fost o presiune a publicului extraordinară asupra politicienilor în a acționa într-un fel, iar reacția a fost majoră. Prima măsură: s-a obținut să plece primul vas în Mediterană imediat. A doua măsură: pentru următorii doi ani Norvegia s-a angajat să primească 10.000 refugiați sirieni”, a precizat acesta.

Un alt reprezentant al Norvegiei, Rolf Vardal, expert în problemele de sănătate ale migranților și consultant special RVTS Vest, a ținut să adauge că „nu ar trebui să privim la situații și la acești oameni ca la niște statistici, ci ca la niște oameni care au nevoie de ajutor acum, pentru că mâine s-ar putea să nu mai existe. Deciziile politice sunt foarte târzii, se iau greu și se iau atunci când poate oamenii nu mai au nevoie de ele”.

Sursa:
http://www.cotidianul.ro/iohannis-consiliul-european-extraordinar-a-agreat-un-document-260362/
http://www.agerpres.ro/comunicate/2015/04/20/comunicat-de-presa-mae-20-52-52