Obiective
Ştiri 
Turcia a devenit ţară de destinaţie pentru imigranţi
Mariana Andrei - Coordonator Comunicare
4 August 2014
Turcia a trecut de la statutul de țară de emigrație și tranzit la statutul de destinație pentru imigranți și refugiu pentru populația civilă din zonele de conflict învecinate. Pentru a se adapta noii situații, factorii de decizie politică din Turcia au reevaluat recent sistemele de migrație, se arată într-un articol publicat de Rebecca Kilberg, pe siteul Migration Policy Institute (MPI).
În aprilie 2013, Parlamentul turc a adoptat Legea privind străinii și protecția internațională, care însă a fost implementată abia după un an. Noul cadru legislativ urmărește gestionarea unitară a migrației, abordând multe dintre lacunele existente în politicile de migrație de până acum, inclusiv supravegherea incoerentă, lipsa unui cadru legislativ în domeniul azilului și birocrația excesivă pentru permisele de muncă și de ședere. Comisia Europeană a apreciat progresul adus de noua lege, în special reglementarea condițiilor legale ale migranților umanitari într-o țară care găzduiește în prezent mai mult de 808.000 de refugiați sirieni (grup estimat că va atinge un milion până la sfârșitul anului).
Turcia ca sursă de emigranți
Asezarea geografică, la joncțiunea între Europa, Asia și Africa a făcut din Turcia principala cale de intrare a migranților din zone mai puțin favorizate economic spre Occidentul prosper. În cea mai mare parte a secolului 20, Turcia a fost o sursă importantă de emigranți pentru Europa de Vest, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, precum şi pentru Comunitatea Statelor Independente (CSI). Acordurile privind migrația forței de muncă la începutul anilor 1960 cu țările din Europa de Vest, în special Germania, au condus la migrația masivă a muncitorilor turci – așa numiții “guest workers”. Atunci când cererea de forță de muncă străină a scăzut în anii 1970, turcii au continuat să migreze, dar nu pentru muncă, ci pentru reîntregirea familiei. De la mijlocul anilor 1970, muncitorii migranți turci s-au orientat spre Orientul Mijociu, Africa de Nord și CSI. În prezent, Ministerul turc al Afacerilor Externe estimează că peste 5 milioane de turci locuiesc în străinătate, echivalentul a 6% din populaţia țării.
Imigrația în Turcia
Turcia a încurajat imigrarea începând cu 1920, prin acordarea cetățeniei străinilor de origine turcă sau cetăţenilor din anumite comunități musulmane, care trăiesc în afara Turciei. Acești migranți au fost relativ ușor de asimilat, deoarece mulţi dintre ei vorbeau deja turcă, practicau aceeași religie și aveau legături familiale în regiune. În ultimele decenii, fluxurile au fost mai diverse și provin din Bulgaria, Germania, Grecia, Macedonia și România. Acest lucru a creat o populație mai eterogenă și a ridicat probleme de integrare. În 2013, aproximativ 2% (1,9 milioane persoane) din populația Turciei era născută într-o altă țară. Economia înfloritoare a Turciei este unul dintre principalele atracții pentru imigranți. În ultimul deceniu, economia Turciei a continuat să crească, în contextul în care alte țări au sever afectate de criza economică. Fundația Europeană pentru Educație și Studii Ştiinţifice este de părere că între 2007 - 2011, aproximativ 200.000 de turci naturalizați în Germania au revenit în Turcia, de multe ori pentru a urmări oportunități economice. Politica turcă favorizează repatrierea celor care și-au păstrat cetățenia turcă, iar foștii cetățeni turci care au renunțat la cetățenia turcă pot dobândi o "carte albastră", care le conferă anumite drepturi, cum ar fi dreptul de ședere și de muncă. Migranții ilegali din Europa de Est, Orientul Mijlociu, Africa și Asia profită, de asemenea, de oportunitățile economice. Mulți migranți fără documente rămân în Turcia pentru a munci pe piața neagră. În 2011, Migration Policy Centre estima numărul acestora undeva între 20.000 și 40.000 de persoane.
Turcia a cheltuit 3,5 miliarde dolari pentru taberele de refugiați
Conflictele din țările învecinate au condus la valuri de migranți umanitari din Siria, Afganistan, Iran, Irak și Somalia. Criza siriană, care a împins mai mult de 2,9 milioane de sirieni să fugă din țara lor, a lovit în primul rând țările vecine, dar şi Turcia care a cheltuit peste 3,5 miliarde dolari pentru taberele de refugiați și serviciile oferite acestora. Turcia este una dintre primele țări semnatare ale Convenției de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaților, cu rezerva legată de acordarea statutului de refugiat numai solicitanților de azil care vin din țări europene. Prin noua lege se menține această limitare geografică. Ca urmare, solicitanții de azil din țările terțe se pot califica pentru o altă formă de protecție sau așteaptă să fie returnați către țările de origine. Refugiații sirieni beneficiază în prezent de protecție temporară, dar nu este clar dacă Turcia va permite acestor refugiați să rămână pe termen nelimitat și să se integreze în societatea turcă.
Noua lege privind străinii și protecția internațională
În acord cu negocierile de aderare la UE, Turcia face eforturi pentru crearea unui sistem mai sigur de gestionare a frontierelor și de armonizare cu legislația Uniunii Europene și a comunității internaționale. Exemplele includ ajustarea codului penal cu sancțiuni pentru traficul de ființe umane și contrabandă și alinierea tipurilor de viză la cele eliberate în UE.
Noua lege privind străinii și protecția internațională a fost adoptată în aprilie 2013 și are scopul de a reglementa procedurile de intrare, ședere și ieșire a străinilor din Turcia. Aceasta este prima lege turcă care include prevederi în domeniul azilului și abordează alte aspecte majore ale sistemului de migrație – managementul migrației legale, ilegale și umanitare și aspecte legate de integrarea imigranților. O modificare importantă introdusă de noua lege este centralizarea responsabilității elaborării politicilor de migrație la nivelul noii Direcții Generale pentru Gestionarea Migrației (DGGM). Direcția va coordona punerea în aplicare a noii legi. DGGM este o instituție centrală în cadrul Ministerului de Interne, care are în subordine birouri provinciale separate. Responsabilitățile DGGM includ dezvoltarea legislației și strategiilor, coordonarea și gestionarea eforturilor de combatere a migrației ilegale, standardizarea practicilor, înregistrarea cererilor de azil și determinarea statutului de refugiat și asigurarea protecției victimelor traficului de ființe umane, apatrizilor, precum și a persoanelor care beneficiază de protecție temporară. DGGM asigură secretariatul Consiliului pentru Politici de Migrație, care funcționează sub președinția ministrului de Interne. Consiliul este compus din subsecretari din zece ministere, printre care Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul pentru Politici Familiale și Sociale.
Migrația umanitară
Legea creează un cadru coerent și infrastructura pentru străinii care solicită protecție internațională, chiar dacă nu revine asupra delimitării geografice a țărilor de origine a solicitanților de azil care se califică pentru statutul de refugiat. Noutatea constă în adoptarea a trei forme de protecție: pe lângă refugiați, apar persoane cu protecție subsidiară, în accepțiunea autoarei articolului) și refugiați condiționat (care urmează să fie relocați într-o țară terță). Majoritatea sirienilor refugiați conform criteriilor Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) se califică pentru statutul de protecție subsidiară creat de noua lege. În noile prevederi sunt incluse, de asemenea, garanții procedurale specifice domeniului azilului, precum și principiul nereturnării.
Integrarea
Deși nu intră în detalii legate de programele de integrare pentru imigranți, noua lege specifică posibilitatea organizării de către DGGM de cursuri și activități pentru imigranți, axate pe cunoașterea drepturilor și obligațiilor, culturii, obiceiurilor și funcționării sistemului instituțional din Turcia.
Permisele de ședere
Alte modificări aduse de noua lege vizează tipurile și metodele de obținere a permiselor de ședere. Străinii care rămân în Turcia mai mult de 90 de zile au nevoie de permis de ședere, care este valabil numai dacă este utilizat în termen de șase luni de la primirea lui. Sunt definite șase tipuri de permise de ședere: pe termen scurt, pe termen lung, de familie, pentru studii, umanitare, precum și pentru victimele traficului de ființe umane. Şederea permanentă este acordată străinilor care au avut ședere legală în Turcia timp de opt ani consecutiv. Străinii care au lucrat timp de șase ani fără întreruperi pot obține permise de muncă pe durată nedeterminată, care conferă posesorului și drept de ședere.
Noua abordare a Turciei privind gestionarea migrației și protecția umanitară a fost salutată de comunitatea internațională. Rămân însă de rezolvat aspectele practice legate de aplicarea legii și funcționarea structurilor teritoriale, care ar putea dura ani de zile. Deja s-au înregistrat probleme în eliberarea permiselor de ședere, iar Departamentul pentru Străini din Turcia a avertizat că persoanele care așteaptă să aplice pentru permisele de ședere ar putea avea probleme la intrarea sau ieșirea din Turcia. Legea a atras, de asemenea, dezaprobarea comunității internaționale legată de limitarea geografică a acordării statutului de refugiat.
Sursa: ]http://migrationpolicy.org/article/turkeys-evolving-migration-identity]
În aprilie 2013, Parlamentul turc a adoptat Legea privind străinii și protecția internațională, care însă a fost implementată abia după un an. Noul cadru legislativ urmărește gestionarea unitară a migrației, abordând multe dintre lacunele existente în politicile de migrație de până acum, inclusiv supravegherea incoerentă, lipsa unui cadru legislativ în domeniul azilului și birocrația excesivă pentru permisele de muncă și de ședere. Comisia Europeană a apreciat progresul adus de noua lege, în special reglementarea condițiilor legale ale migranților umanitari într-o țară care găzduiește în prezent mai mult de 808.000 de refugiați sirieni (grup estimat că va atinge un milion până la sfârșitul anului).
Turcia ca sursă de emigranți
Asezarea geografică, la joncțiunea între Europa, Asia și Africa a făcut din Turcia principala cale de intrare a migranților din zone mai puțin favorizate economic spre Occidentul prosper. În cea mai mare parte a secolului 20, Turcia a fost o sursă importantă de emigranți pentru Europa de Vest, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, precum şi pentru Comunitatea Statelor Independente (CSI). Acordurile privind migrația forței de muncă la începutul anilor 1960 cu țările din Europa de Vest, în special Germania, au condus la migrația masivă a muncitorilor turci – așa numiții “guest workers”. Atunci când cererea de forță de muncă străină a scăzut în anii 1970, turcii au continuat să migreze, dar nu pentru muncă, ci pentru reîntregirea familiei. De la mijlocul anilor 1970, muncitorii migranți turci s-au orientat spre Orientul Mijociu, Africa de Nord și CSI. În prezent, Ministerul turc al Afacerilor Externe estimează că peste 5 milioane de turci locuiesc în străinătate, echivalentul a 6% din populaţia țării.
Imigrația în Turcia
Turcia a încurajat imigrarea începând cu 1920, prin acordarea cetățeniei străinilor de origine turcă sau cetăţenilor din anumite comunități musulmane, care trăiesc în afara Turciei. Acești migranți au fost relativ ușor de asimilat, deoarece mulţi dintre ei vorbeau deja turcă, practicau aceeași religie și aveau legături familiale în regiune. În ultimele decenii, fluxurile au fost mai diverse și provin din Bulgaria, Germania, Grecia, Macedonia și România. Acest lucru a creat o populație mai eterogenă și a ridicat probleme de integrare. În 2013, aproximativ 2% (1,9 milioane persoane) din populația Turciei era născută într-o altă țară. Economia înfloritoare a Turciei este unul dintre principalele atracții pentru imigranți. În ultimul deceniu, economia Turciei a continuat să crească, în contextul în care alte țări au sever afectate de criza economică. Fundația Europeană pentru Educație și Studii Ştiinţifice este de părere că între 2007 - 2011, aproximativ 200.000 de turci naturalizați în Germania au revenit în Turcia, de multe ori pentru a urmări oportunități economice. Politica turcă favorizează repatrierea celor care și-au păstrat cetățenia turcă, iar foștii cetățeni turci care au renunțat la cetățenia turcă pot dobândi o "carte albastră", care le conferă anumite drepturi, cum ar fi dreptul de ședere și de muncă. Migranții ilegali din Europa de Est, Orientul Mijlociu, Africa și Asia profită, de asemenea, de oportunitățile economice. Mulți migranți fără documente rămân în Turcia pentru a munci pe piața neagră. În 2011, Migration Policy Centre estima numărul acestora undeva între 20.000 și 40.000 de persoane.
Turcia a cheltuit 3,5 miliarde dolari pentru taberele de refugiați
Conflictele din țările învecinate au condus la valuri de migranți umanitari din Siria, Afganistan, Iran, Irak și Somalia. Criza siriană, care a împins mai mult de 2,9 milioane de sirieni să fugă din țara lor, a lovit în primul rând țările vecine, dar şi Turcia care a cheltuit peste 3,5 miliarde dolari pentru taberele de refugiați și serviciile oferite acestora. Turcia este una dintre primele țări semnatare ale Convenției de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaților, cu rezerva legată de acordarea statutului de refugiat numai solicitanților de azil care vin din țări europene. Prin noua lege se menține această limitare geografică. Ca urmare, solicitanții de azil din țările terțe se pot califica pentru o altă formă de protecție sau așteaptă să fie returnați către țările de origine. Refugiații sirieni beneficiază în prezent de protecție temporară, dar nu este clar dacă Turcia va permite acestor refugiați să rămână pe termen nelimitat și să se integreze în societatea turcă.
Noua lege privind străinii și protecția internațională
În acord cu negocierile de aderare la UE, Turcia face eforturi pentru crearea unui sistem mai sigur de gestionare a frontierelor și de armonizare cu legislația Uniunii Europene și a comunității internaționale. Exemplele includ ajustarea codului penal cu sancțiuni pentru traficul de ființe umane și contrabandă și alinierea tipurilor de viză la cele eliberate în UE.
Noua lege privind străinii și protecția internațională a fost adoptată în aprilie 2013 și are scopul de a reglementa procedurile de intrare, ședere și ieșire a străinilor din Turcia. Aceasta este prima lege turcă care include prevederi în domeniul azilului și abordează alte aspecte majore ale sistemului de migrație – managementul migrației legale, ilegale și umanitare și aspecte legate de integrarea imigranților. O modificare importantă introdusă de noua lege este centralizarea responsabilității elaborării politicilor de migrație la nivelul noii Direcții Generale pentru Gestionarea Migrației (DGGM). Direcția va coordona punerea în aplicare a noii legi. DGGM este o instituție centrală în cadrul Ministerului de Interne, care are în subordine birouri provinciale separate. Responsabilitățile DGGM includ dezvoltarea legislației și strategiilor, coordonarea și gestionarea eforturilor de combatere a migrației ilegale, standardizarea practicilor, înregistrarea cererilor de azil și determinarea statutului de refugiat și asigurarea protecției victimelor traficului de ființe umane, apatrizilor, precum și a persoanelor care beneficiază de protecție temporară. DGGM asigură secretariatul Consiliului pentru Politici de Migrație, care funcționează sub președinția ministrului de Interne. Consiliul este compus din subsecretari din zece ministere, printre care Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul pentru Politici Familiale și Sociale.
Migrația umanitară
Legea creează un cadru coerent și infrastructura pentru străinii care solicită protecție internațională, chiar dacă nu revine asupra delimitării geografice a țărilor de origine a solicitanților de azil care se califică pentru statutul de refugiat. Noutatea constă în adoptarea a trei forme de protecție: pe lângă refugiați, apar persoane cu protecție subsidiară, în accepțiunea autoarei articolului) și refugiați condiționat (care urmează să fie relocați într-o țară terță). Majoritatea sirienilor refugiați conform criteriilor Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) se califică pentru statutul de protecție subsidiară creat de noua lege. În noile prevederi sunt incluse, de asemenea, garanții procedurale specifice domeniului azilului, precum și principiul nereturnării.
Integrarea
Deși nu intră în detalii legate de programele de integrare pentru imigranți, noua lege specifică posibilitatea organizării de către DGGM de cursuri și activități pentru imigranți, axate pe cunoașterea drepturilor și obligațiilor, culturii, obiceiurilor și funcționării sistemului instituțional din Turcia.
Permisele de ședere
Alte modificări aduse de noua lege vizează tipurile și metodele de obținere a permiselor de ședere. Străinii care rămân în Turcia mai mult de 90 de zile au nevoie de permis de ședere, care este valabil numai dacă este utilizat în termen de șase luni de la primirea lui. Sunt definite șase tipuri de permise de ședere: pe termen scurt, pe termen lung, de familie, pentru studii, umanitare, precum și pentru victimele traficului de ființe umane. Şederea permanentă este acordată străinilor care au avut ședere legală în Turcia timp de opt ani consecutiv. Străinii care au lucrat timp de șase ani fără întreruperi pot obține permise de muncă pe durată nedeterminată, care conferă posesorului și drept de ședere.
Noua abordare a Turciei privind gestionarea migrației și protecția umanitară a fost salutată de comunitatea internațională. Rămân însă de rezolvat aspectele practice legate de aplicarea legii și funcționarea structurilor teritoriale, care ar putea dura ani de zile. Deja s-au înregistrat probleme în eliberarea permiselor de ședere, iar Departamentul pentru Străini din Turcia a avertizat că persoanele care așteaptă să aplice pentru permisele de ședere ar putea avea probleme la intrarea sau ieșirea din Turcia. Legea a atras, de asemenea, dezaprobarea comunității internaționale legată de limitarea geografică a acordării statutului de refugiat.
Sursa: ]http://migrationpolicy.org/article/turkeys-evolving-migration-identity]
Înapoi