Obiective
Ştiri 
UE - SUA: Migrație, Integrare, Comerț
Mariana Andrei - Coordonator Comunicare
31 October 2014
Articolul sintetizează principalele evoluții europene din ultimul an în domeniul migrației și azilului, precum și tendințele de pe piața muncii comparativ cu situația SUA, pentru aceleași arii de referință.
Europa deține 1/3 din totalul migranților, raportat la 1/10 din populația mondială. Elveția este destinația preferată, cu un procent de imigranți care ajunge la aproximativ 30% din populația țării. În aceste condiții, guvernele statelor europene aplică politici selective de intrare, fiind preocupate să atragă mai mulți imigranți calificați, să integreze imigranții slab calificați și descendenții acestora stabiliți deja pe teritoriul lor și să împiedice intrarea străinilor nedoriți.
La sfârșitul lui 2013, populația EU 28 număra 507 milioane locuitori, dintre care 653.000 au reprezentat migrația netă. Danemarca și Germania înregistrau cele mai ridicate rate de imigrație, pe când Cipru, Grecia și Irlanda au fost principalele țări europene de emigrație. Numărul cetățenilor europeni mobili este relativ mic (12 milioane), 1/3 dintre aceștia fiind români și polonezi. Cetățenii din state terțe provin în special din Turcia (40%), Africa (25%) și Asia (20%). O parte dintre aceștia sunt lucrătorii temporari ajunși în Europa prin programele de recrutare derulate de statele din Vest între anii 1960 – 1970 și descendenții lor. Migrația lucrătorilor temporari nu ar fi trebuit să fie permanentă. Numai că cererea de forță de muncă s-a menținut și după încetarea recrutării de către guvernele europene, odată cu criza petrolului din 1973, iar lucrătorii migranți nu numai că nu au plecat, dar și-au adus și familiile.
Acum guvernele țărilor europene dezvoltate fac eforturi să integreze imigranții slab calificați. Rata șomajului turcilor și marocanilor din Germania, respectiv din Olanda este de aproape două ori mai mare decât a nativilor. În Europa, imigranții care au locuri de muncă stabile obțin în general venituri și beneficii care îi situează peste pragul sărăciei. În acest context, principala preocupare a statelor europene este angajarea imigranților.
Prin comparație cu situația imigranților din Europa, în SUA chiar dacă lucrează, străinii slab calificați obțin venituri foarte mici și nu beneficiază de asigurări de sănătate sau sociale. Veniturile obținute din muncă nu sunt pentru aceștia o garanție a unui trai decent. Situația stă însă diferit când vine vorba de atragerea imigranților înalt calificați, a talentelor. SUA a avut o politică de succes în acest domeniu, oferind facilități profesioniștilor străini. În replică, Cartea Albastră europeană este rezultatul încercării statelor membre de a face Europa atractivă pentru imigranții înalt calificați. Programul permite angajatorilor să încheie contracte persoanelor cu studii universitare, cu salarii de minim 1.5 ori salariul mediu brut din țara de destinație. După 2-3 ani posesorii Cărții Albastre pot aplica pentru un drept de ședere sau pot merge în altă țară a UE. De altfel, multe țări europene permit absolvenților străini ai universităților naționale să lucreze și să se stabilească pe teritoriul lor.
În 2013 s-au înregistrat în statele membre peste 400.000 de cereri de azil, dintre care cele mai multe în Germania (110.000), Franța (60.000) și Suedia (54.000). Principalele țări de origine au fost Serbia, Kosovo, Rusia și Siria. În aceeași perioadă SUA a primit aproximativ 90.000 de cereri de azil.
În timp ce guvernele statelor sud-europene solicită sprijinul celorlalte state membre pentru diminuarea presiunii puse de un număr mult prea mare de solicitanți de azil asupra autorităților naționale, statele nord-europene s-au confruntat deja cu solicitanți de azil care au părăsit Grecia, Italia și Spania, pentru a depune o nouă cerere pe teritoriul lor. Ca urmare a tragediei de la Lampedusa, unde și-au pierdut viața peste 350 de migranți, Italia a lansat în 2014 programul extrem de costisitor (11 mil USD/lună) Mare Nostrum, în cadrul căruia a raportat deja salvarea a peste 90.000 de migranți care încercau să treacă din Libia spre Italia în bărci nesigure. Criticii Mare Nostrum spun că operațiunea încurajează de fapt îmbarcarea migranților în condiții riscante, în speranța că vor fi salvați de autorități.
Rata șomajului a rămas ridicată în țările dn zona Euro (11,5% în August 2014) și a variat de la aproximativ 5% în Germania și Austria la aproximativ 24% în Grecia și Spania.
Schimburile comerciale în bunuri și servicii între SUA și EU-28 au totalizatm, în 2013, 700 miliarde USD, corespunzător a aproximativ ½ din produsul brut global. Transatlantic Trade and Investment Partnership (TTIP) își propune reducerea barierelor în accesul la piețele europene și soluții rapide în cazul disputelor comerciale. Cele mai dificil de surmontat sunt considerate barierele legate de siguranța alimentară, siguranța medicamentelor și rezolvarea disputelor.
TTIP întâmpină însă o reală opoziție atât în SUA, unde democrații și sindicatele se tem de pierderea locurilor de muncă, cât și în Europa, care se opune introducerii organismelor modificate genetic. Rămâne de văzut cum vor evolua negocierile și dacă vor putea fi adoptate standarde comune în ariile sensibile.
Sursa: https://migration.ucdavis.edu/mn/more.php?id=3934_0_4_0
Europa deține 1/3 din totalul migranților, raportat la 1/10 din populația mondială. Elveția este destinația preferată, cu un procent de imigranți care ajunge la aproximativ 30% din populația țării. În aceste condiții, guvernele statelor europene aplică politici selective de intrare, fiind preocupate să atragă mai mulți imigranți calificați, să integreze imigranții slab calificați și descendenții acestora stabiliți deja pe teritoriul lor și să împiedice intrarea străinilor nedoriți.
La sfârșitul lui 2013, populația EU 28 număra 507 milioane locuitori, dintre care 653.000 au reprezentat migrația netă. Danemarca și Germania înregistrau cele mai ridicate rate de imigrație, pe când Cipru, Grecia și Irlanda au fost principalele țări europene de emigrație. Numărul cetățenilor europeni mobili este relativ mic (12 milioane), 1/3 dintre aceștia fiind români și polonezi. Cetățenii din state terțe provin în special din Turcia (40%), Africa (25%) și Asia (20%). O parte dintre aceștia sunt lucrătorii temporari ajunși în Europa prin programele de recrutare derulate de statele din Vest între anii 1960 – 1970 și descendenții lor. Migrația lucrătorilor temporari nu ar fi trebuit să fie permanentă. Numai că cererea de forță de muncă s-a menținut și după încetarea recrutării de către guvernele europene, odată cu criza petrolului din 1973, iar lucrătorii migranți nu numai că nu au plecat, dar și-au adus și familiile.
Acum guvernele țărilor europene dezvoltate fac eforturi să integreze imigranții slab calificați. Rata șomajului turcilor și marocanilor din Germania, respectiv din Olanda este de aproape două ori mai mare decât a nativilor. În Europa, imigranții care au locuri de muncă stabile obțin în general venituri și beneficii care îi situează peste pragul sărăciei. În acest context, principala preocupare a statelor europene este angajarea imigranților.
Prin comparație cu situația imigranților din Europa, în SUA chiar dacă lucrează, străinii slab calificați obțin venituri foarte mici și nu beneficiază de asigurări de sănătate sau sociale. Veniturile obținute din muncă nu sunt pentru aceștia o garanție a unui trai decent. Situația stă însă diferit când vine vorba de atragerea imigranților înalt calificați, a talentelor. SUA a avut o politică de succes în acest domeniu, oferind facilități profesioniștilor străini. În replică, Cartea Albastră europeană este rezultatul încercării statelor membre de a face Europa atractivă pentru imigranții înalt calificați. Programul permite angajatorilor să încheie contracte persoanelor cu studii universitare, cu salarii de minim 1.5 ori salariul mediu brut din țara de destinație. După 2-3 ani posesorii Cărții Albastre pot aplica pentru un drept de ședere sau pot merge în altă țară a UE. De altfel, multe țări europene permit absolvenților străini ai universităților naționale să lucreze și să se stabilească pe teritoriul lor.
În 2013 s-au înregistrat în statele membre peste 400.000 de cereri de azil, dintre care cele mai multe în Germania (110.000), Franța (60.000) și Suedia (54.000). Principalele țări de origine au fost Serbia, Kosovo, Rusia și Siria. În aceeași perioadă SUA a primit aproximativ 90.000 de cereri de azil.
În timp ce guvernele statelor sud-europene solicită sprijinul celorlalte state membre pentru diminuarea presiunii puse de un număr mult prea mare de solicitanți de azil asupra autorităților naționale, statele nord-europene s-au confruntat deja cu solicitanți de azil care au părăsit Grecia, Italia și Spania, pentru a depune o nouă cerere pe teritoriul lor. Ca urmare a tragediei de la Lampedusa, unde și-au pierdut viața peste 350 de migranți, Italia a lansat în 2014 programul extrem de costisitor (11 mil USD/lună) Mare Nostrum, în cadrul căruia a raportat deja salvarea a peste 90.000 de migranți care încercau să treacă din Libia spre Italia în bărci nesigure. Criticii Mare Nostrum spun că operațiunea încurajează de fapt îmbarcarea migranților în condiții riscante, în speranța că vor fi salvați de autorități.
Rata șomajului a rămas ridicată în țările dn zona Euro (11,5% în August 2014) și a variat de la aproximativ 5% în Germania și Austria la aproximativ 24% în Grecia și Spania.
Schimburile comerciale în bunuri și servicii între SUA și EU-28 au totalizatm, în 2013, 700 miliarde USD, corespunzător a aproximativ ½ din produsul brut global. Transatlantic Trade and Investment Partnership (TTIP) își propune reducerea barierelor în accesul la piețele europene și soluții rapide în cazul disputelor comerciale. Cele mai dificil de surmontat sunt considerate barierele legate de siguranța alimentară, siguranța medicamentelor și rezolvarea disputelor.
TTIP întâmpină însă o reală opoziție atât în SUA, unde democrații și sindicatele se tem de pierderea locurilor de muncă, cât și în Europa, care se opune introducerii organismelor modificate genetic. Rămâne de văzut cum vor evolua negocierile și dacă vor putea fi adoptate standarde comune în ariile sensibile.
Sursa: https://migration.ucdavis.edu/mn/more.php?id=3934_0_4_0
Înapoi