Într-un caz care clarifică și consolidează conceptul de cetățenie europeană, Curtea de Justiție a UE (CJUE) a hotărât că este posibil ca un resortisant al unei țări terțe, în calitate de părinte al unui copil minor care este cetățean al unei țări UE, să se prevaleze de un drept de şedere derivat în Uniunea Europeană.

Doamna Chavez-Vilchez, resortisant din Venezuela, a intrat cu o viză turistică în Olanda, iar din relația sa cu un olandez s-a născut, în 2009, un copil care deține cetățenia olandeză. Părinții și copilul au trăit în Germania până în luna iunie 2011, în cursul căreia doamna Chavez-Vilchez și copilul său au fost constrânși să părăsească locuința familială. Doamna Chavez-Vilchez asigură de atunci îngrijirea copilului său. În absența unui permis de ședere, cererea sa de ajutor social și de alocații familiale a fost însă respinsă de autoritățile olandeze. Au apărut, de asemenea, alte șapte cazuri similare, care contestă refuzul autorităților olandeze de a acorda mamelor dreptul de ședere și accesul la ajutoarele sociale.

Sesizată cu litigiile privind refuzul autorităților olandeze de a acorda ajutoare sociale și alocații familiale mamelor respective, Curtea de Apel pentru Litigii de Securitate Socială și de Funcție Publică din Țările de Jos a hotărât să se adreseze Curții de Justiție a UE, ridicând problema dacă persoanele în cauză pot să se prevaleze, în calitate de mame ale unui copil cetățean al Uniunii, de un drept de ședere întemeiat pe articolul 20 TFUE (cetățenia Uniunii). În cazul unui răspuns afirmativ, persoanele interesate ar putea beneficia, eventual, de un ajutor social sau de alocații familiale în temeiul legislației neerlandeze.

CJUE a decis, în data de 10 mai 2017, că este de competența instanțelor olandeze să decidă dacă Chavez-Vilchez avea "un drept de ședere derivat", dar dacă instanța olandeză decide că nu are acest drept, atunci "situația ei și cea a copilului ei trebuie examinate ... în lumina articolului 20" al tratatului UE. Aceasta a continuat prin a declara că articolul 20 "exclude măsurile naționale, inclusiv deciziile prin care se refuză acordarea dreptului de ședere membrilor familiei unui cetățean al Uniunii, care au ca efect privarea cetățenilor Uniunii de beneficiul efectiv al esenței drepturilor conferite de statutul lor.

Astfel, dacă Chavez-Vilchez și alte mame aflate într-o poziție similară ar fi forțate să plece, “acest lucru ar putea să-i priveze pe copiii lor de beneficiul drepturilor aferente statutului de cetățean al Uniunii, obligându-i să părăsească teritoriul Uniunii”.
CJUE a mai afirmat că împrejurarea în care celălalt părinte, cetățean al Uniunii, este realmente capabil și pregătit să asigure singur îngrijirea zilnică și efectivă a copilului constituie un element pertinent, dar nu este suficientă, în sine, pentru a putea constata că nu există, între părintele resortisant al unei țări din afara UE și copil, o relație de dependență de așa natură încât acesta din urmă să fie constrâns să părăsească teritoriul Uniunii în cazul în care acestui resortisant al unei țări din afara UE i s-ar refuza un drept de ședere.

Prin urmare, o asemenea constatare trebuie să fie întemeiată pe luarea în considerare, în interesul superior al copilului în cauză, a tuturor împrejurărilor speței, în special a vârstei sale, a dezvoltării sale fizice și emoționale, a gradului relației sale afective atât cu părintele cetățean al Uniunii, cât și cu părintele resortisant al unei țări din afara UE. Curtea europeană a mai declarat că instanțele naționale trebuie să se concentreze asupra bunăstării copilului și asupra "riscurilor pe care separarea de părinte non-UE ar putea să le impună pentru echilibrul acestuia".

Sursă:
http://www.costelgilca.ro/stiri/document/10075/un-resortisant-al-unei-tari-terte-parinte-al-unui-minor-cu-cetatenie-europeana-poate-sa-se-prevaleze-de-un-drept-de-sedere-derivat.html
https://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2017/05/CURIA-Documents.pdf