Ştiri
UNHCR își propune să eradicheze apatridia în următorul deceniu printr-o campanie
Mariana Andrei - Coordonator Comunicare
14 January 2015
Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) a lansat în luna noiembrie 2014 campania globală „I Belong”, care își propune să soluționeze, în următorii 10 ani, problema apatridiei.
Actualmente, cel puțin zece milioane de oameni din întreaga lume sunt apatrizi. Potrivit statisticilor UNHCR, la fiecare zece minute se naște un copil apatrid.
Petiție online pentru a pune capăt apatridiei
Fără cetățenie oamenii nu au în general acces la drepturile și serviciile pe care statele le oferă cetățenilor lor. În opinia UNHCR, apatria reprezintă un calvar juridic cu efecte devastatoare asupra a milioane de oameni din întreaga lume care nu dețin o cetățenie și nu beneficiază de protecția drepturilor omului aferente. Reprezentanți ai UNHCR, în frunte cu António Guterres - Înaltul Comisar ONU pentru Refugiați și alte peste 20 de celebrități și lideri de opinie au semnat o Scrisoare deschisă, publicată în cotidianul The Guardian, în care susțin că este momentul să se pună capăt apatridiei, după 60 de ani de când Națiunile Unite au convenit pentru prima dată să acorde protecție apatrizilor.
„Apatridia poate însemna o viață fără educație, fără asistență medicală sau un loc de muncă legal … o viață fără capacitatea de a te deplasa liber, fără planuri de viitor sau speranță”, se arată în Scrisoarea deschisă, potrivit comunicatului de presă emis de UNHCR.
Scrisoarea deschisă are scopul de a strânge zece milioane de semnături în sprijinul cauzei de eradicare a apatridiei până în 2024, printr-o petiție online.
12 țări europene nu au semnat încă Convenția din 1954 privind statutul apatrizilor
Majoritatea cazurilor de apatridie reprezintă o consecință directă a discriminării pe motive de apartenență etnică, religie sau sex. În prezent, 27 de țări nu acordă dreptul femeilor de a transmite cetățenia propriilor copii în condiții de egalitate cu bărbații, o situație care poate perpetua apatridia pe parcursul mai multor generații. Până în prezent, 144 de state au aderat la cele două tratate privind apatridia – Convenția ONU din 1954 privind statutul apatrizilor și Convenția din 1961 privind reducerea cazurilor de apatridie - făcând posibilă obținerea unei mase critice în acest sens. În Europa, 12 țări nu sunt încă semnatare ale Convenției din 1954 în timp ce 29 țări nu au ratificat-o pe cea din 1961. Amendamentele aduse legislației naționale în Rusia și Letonia au ajutat la prevenirea transmiterii statutului de apatrid din generație în generație și la reducerea numărului de persoane apatride. În ultimii ani, Republica Moldova, Georgia și Marea Britanie s-au alăturat numărului în creștere de state europene care au implementat mecanisme naționale de identificare și protecție a apatrizilor. Totuși, multe persoane nu au dobândit o cetățenie în urma destrămării Uniunii Sovietice și a Republicii Socialiste Federative Iugoslavia. Statele respective ar trebui să ia măsuri legislative și administrative suplimentare pentru a rezolva situația. Consiliul Europei a solicitat în mod repetat măsuri adecvate, însă statele Uniunii Europene rămân tăcute în această dezbatere. În acest sens, Uniunea Europeană și-a luat angajamentul de a presa statele nesemnatare să ratifice Convențiile din 1954 și 1961.
Riscuri noi privind apatridia
UNHCR oferă exemplul războiului din Siria, care nu numai că a forțat milioane de oameni să se deplaseze intern sau să devină refugiați, ci contribuie și la exacerbarea riscului de apatridiei: din 2011, s-au născut aproximativ 51.000 de copii sirieni refugiați în străinătate și peste 70% nu au fost înregistrați la naștere. O mare parte dintre tații acestora sunt dați dispăruți ca urmare a conflictului și cum legislația siriană permite doar taților să transmită cetățenia copiilor lor, cei mai mulți copii pot avea dificultăți în a-și dovedi cetățenia siriană. UNHCR a mai făcut public un Raport special asupra apatridiei, care evidențiază impactul fenomenului și un Plan de Acțiune Globală, care vizează eradicarea apatridiei și care își propune atât să soluționeze crizele majore existente în prezent, cât și să se asigure că nu se vor mai naște copii apatrizi în viitor. „Apatridia îi face pe oameni să simtă că propria existență reprezintă o încălcare a legii”, este de părere Guterres. „Avem înaintea noastră o șansă istorică de a pune capăt apatridiei în 10 ani și de a reda speranța milioanelor de oameni în această situație. Nu ne putem permite un eșec al acestei inițiative.”
Modificări legislative privind cetățenia
În ultimii zece ani, schimbările legislative au permis unui număr de peste patru milioane de apatrizi să dobândească o cetățenie sau să obțină confirmarea unei cetățenii. De pildă, în 2008 o hotărâre a Înaltei Curți din Bangladesh a permis unui număr de 300.000 de apatrizi vorbitori ai limbii urdu să devină cetățeni, punând capăt disperării acumulate pe parcursul mai multor generații. În Coasta de Fildeș, unde apatrizii au reprezentat una din cauzele principale ale unui deceniu de conflict armat, reformele juridice din 2013 au permis rezidenților pe termen lung pe teritoriul țării să dobândească, în cele din urmă, o cetățenie. În Kârgâzstan, din 2009, peste 65.000 de foști cetățeni ai URSS au dobândit sau au obținut confirmarea cetățeniei kârgâze.
Sursa:
http://www.unhcr-centraleurope.org/ro/stiri/2014/unhcr-lanseaza-campania-globala-de-eradicare-a-apatridiei-pana-in-2024.html

Obiective
Înapoi