Ştiri
Conferința finală a proiectului CONTENTION
Mariana Andrei - Coordonator Comunicare
21 November 2014
CONtrol of DeTENTION (CONTENTION) este un proiect co-finanțat prin fondul european pentru returnare și derulat în parteneriat de Migration Policy Centre - Robert Shuman Centre for Advanced Studies din cadrul European University Institute (EUI) și Odysseus Academic Network for Legal Studies and Asylum (Université Libre de Bruxelles - ULB). Proiectul a elaborat o analiză comparativă a controlului judiciar și practicilor de detenție în perioada dinaintea îndepărtării străinilor de pe teritoriul a 11 state membre ale UE.
Conferința finală a proiectului CONTENTION va avea loc pe data de 12 decembrie 2014, la Bruxelles. Evenimentul are ca scop diseminarea rezultatelor obținute până acum, printre care o bază de date cu jurisprudența în materie de detenție din 11 state ale Uniunii Europene (peste 400 de hotărâri judecătorești) și stimularea dezbaterilor în jurul unor concepte-cheie pentru proiect, cum ar fi noțiunea de legalitate a detenției, consecințele organizării statale asupra controlului judiciar și limitele de competență și putere pe care judecătorii le au conform legislației UE.
Conferința va constitui, de asemenea, o ocazie pentru lansarea continuării proiectului CONTENTION: REDIAL, care are ca scop construirea unei rețele formate din judecători care se ocupă de cazurile de returnare și cadre universitare ale Odysseus Network, cu scopul de a încuraja dialogul juridic de specialitate.
Persoanele interesate să participe la conferință (avocați, judecători, funcționari, cadre universitare, reprezentanți ai ONG-urilor, cercetători, studenți) sunt invitate să se înregistreze. Nu se percepe taxă de participare. Pentru mai multe informații privind programul conferinței și modalitatea de înregistrare, vă rugăm să consultați sursa.
Sursa: http://www.migrationpolicycentre.eu/event/final-conference-project-contention-control-detention

Obiective
Înapoi