Obiective
Ştiri 
Oana Ciobanu: "În următorul deceniu o să avem o populație mult mai mare de migranți vârstnici!"
Alexandra Mănăilă - Reporter
3 April 2014
Oana Ciobanu este cercetător la Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Elveţia Occidentală şi Universitatea din Geneva, fiind preocupată în special de problematica migranților vârstnici. A revenit în ţară cu ocazia Conferinţei internaţionale Rethinking EU immigration: legal developments, management and practices, care a avut loc la Bucureşti pe 13 - 14 martie 2014, unde a sustinut o prezentare despre imigranții români vârstnici din Elveția. Oana Ciobanu a adus în atenția participanților la conferință un subiect explorat de puțini cercetători în studiile despre migrație: cel al generației zero, sau părinții migranților tineri. Între două sesiuni, doamna Ciobanu a avut amabilitatea să ne răspundă la câteva întrebări.
Rep: Cum vi s-a părut evenimentul organizat de Asociația Română pentru Promovarea Sănătății, în parteneriat cu Fundația SOROS România?
Oana Ciobanu (O.C.): Conferința mi s-a părut interesantă, fiindcă a adus la un loc cercetători care lucrează pe tematici foarte diferite. Mai puțin au rezonat cu cercetarea mea, dar mă interesează și mobilitatea românilor în Uniunea Europeană (UE) în general și au fost câteva prezentări care au atins această tematică.
Rep: Care este situația imigranților vârstnici în UE?
O.C.: Situația imigranților vârstnici este foarte eterogenă, fiindcă sunt grupuri foarte diferite, sunt persoane care au sosit și au îmbătrânit în străinătate, deci au o istorie în acea țară, au contribuit pe piața muncii prin taxe pentru o pensie și au și drepturi. Pe de altă parte, sunt persoane care de abia au sosit, aşa numita Generație Zero, adică persoane vârstnice care migrează odată ce au ieșit la pensie într-o anumită țară de destinație, ca să fie mai aproape de copiii lor. Aceste persoane de abia au ajuns, nu vorbesc limba, nu-și cunosc drepturile şi se bazează foarte mult pe copiii lor. De asemenea nu au o rețea socială, nu au prieteni în străinătate. Ei se duc in principal să aibă grijă de nepoți și deseori trăiesc situații de izolare, singurătate. Pentru ei întoarcerea în țara de origine este lucrul la care se gândesc deseori. În această categorie mai intră şi persoanele care au sosit in Marea Britanie sau Portugalia din fostele colonii din afara Europei și aceștia pe de o parte pot fi persoane care s-au integrat și au luat cetățenie, dar și persoane care au rămas cu cetățenia țării lor de origine non-europeană și care le influențează foarte mult posibilitatea de a rămâne. O diferență între migranții vârstnici rezultă din faptul că unii au lucrat, alții nu. Au istorii în care au lucrat pe piața neagră și prin urmare nu au contribuit pentru a avea o pensie și trebuie să continue să lucreze până la vârste înaintate, lucruri care-i pun într-o situație de vulnerabilitate.
Rep: Această situație a migranților vârstnici se întâlnește peste tot în UE?
O.C.: Se întâlnește în țări ca Germania, Olanda, Belgia, Marea Britanie, ultima fiind și una dintre primele țări în care s-a făcut cercetare pe aceasta tematică, având în vedere migrația din India, Pakistan, după procesul de decolonizare. O altă ţară cu migraţie din fostele colonii este Portugalia. Însă în Portugalia populația de migranți vârstnici este relativ mică și nu primește atenția cuvenită. De exemplu, în Portugalia aceasta reprezintă 3% din populația de migranți. Însă trebuie să înţelegem ca aceasta este o populaţie în creştere. De exemplu în privința migranților români în Spania, cei care au peste 60 ani sunt 16.000, iar cei care au 50-59 ani sunt de patru ori mai mulți, adică peste 60.000. Deci, în următorul deceniu o să avem o populație mult mai mare de migranți vârstnici.
Rep: De ce Spania are parte de o Generație Zero numeroasă?
O.C.: Spania este una din țările principale de migrație pentru români. În ceea ce priveşte persoanele vârstnice de origine din România, în Spania putem găsi trei categorii: români care au sosit acum ani de zile şi îmbătrânesc în Spania, cei care şi-au pierdut locul de muncă în România şi aleg să migreze la o vârstă înaintată; de exemplu la 50 ani şi peste şi generaţia zero – cei care au ieşit la pensie în România şi având copii în Spania pleacă acolo pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp. Faptul că nu vorbesc limba, îi pune deseori într-o situație de vulnerabilitate. Oamenii aceștia se bazează pe comunitatea românească şi pe cunoștințele de la biserică.
Rep: Care este situația migranților români în Elveția și câți dintre aceștia sunt vârstnici?
O.C.: Din statisticile pentru 2011 sunt 7.187 de români care locuiesc în Elveția. Cea mai mare parte a românilor sunt în cantoanele Zurich, Geneva și Vaud. Când vine vorba despre imigranții vârstnici, este o populație mică. Mulți sunt de multă vreme în Elveția, au venit în anii ’70 – ’80, cu timpul au luat cetățenie elvețiană şi deci dispar din statistici.
Rep: Cum ați creiona portretul imigrantului integrat perfect în Țara Cantoanelor?
O.C.: Unele dintre persoanele cu care am făcut interviuri pentru munca mea de cercetare vorbeau franceza dinainte de venirea lor în Elveția; sunt persoane cu studii superioare care odată ce au sosit în Elveţia au avut un loc de muncă la nivelul lor de educație: arhitecţi, ingineri, informaticieni, doctori şi au locuit în Elveția peste 30 ani. Prin urmare nu apar vizibil diferențe între ei și elveţieni. Au copiii şi nepoții în Elveţia, iar în România merg în vacanțe, o dată pe an. Mie mi-au vorbit astfel: "aici în Elveția noi facem așa, voi în România cum faceți...", este o abordare normală în condițiile în care trăiești în Elveția de 30 ani și ai plecat din România fără să știi dacă te vei mai putea întoarce vreodată. E o mare diferență între românul care a plecat în anii 1990 și a zis "fac bani şi mă întorc sau mă pot întoarce oricând în România" și românul care a plecat în anii 1970 – 1980 și care credea la acea vreme că nu se mai poate întoarce.
Rep: S-a integrat mai bine cel care a plecat în regimul comunist?
O.C.: Nu avea nici o poartă de întoarcere. Da, s-au integrat mai bine... dar contextul în care au sosit aceste persoane în străinătate în general şi în Elveţia în particular a fost foarte diferit. Acum un român care ajunge în Elveția, chiar dacă are studii superioare, are nevoie de un permis de muncă. Are o situație mai dificilă decât unul care a ajuns în anii ’70 sau ’80 și avea dreptul de muncă imediat.
Rep: Sunt însă și persoane care nu reușesc să se integreze...
O.C.: Cu siguranță vor exista şi în Elveția. Dar ceea ce eu nu am întâlnit în Geneva și Vaud unde am facut cercetarea este această Generație Zero. Am întâlnit în Franța la granița cu Elveția persoane care vin să aibă grijă de nepoți. Aceste persoane nu vin cu vreo așteptare să se integreze în societate, vin să fie aproape de familie, să aibă grijă de nepoți și se vor întoarce în România după 5 ani, când copiii vor merge la școală.
Despre cercetare şi în felul în care a fost afectată în urma referendumului din Elveția, puteţi citi în partea a doua a interviului cu doamna Oana Ciobanu, cercetător la Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Elveţia Occidentală şi Universitatea din Geneva, care urmează să fie publicată.
Rep: Cum vi s-a părut evenimentul organizat de Asociația Română pentru Promovarea Sănătății, în parteneriat cu Fundația SOROS România?
Oana Ciobanu (O.C.): Conferința mi s-a părut interesantă, fiindcă a adus la un loc cercetători care lucrează pe tematici foarte diferite. Mai puțin au rezonat cu cercetarea mea, dar mă interesează și mobilitatea românilor în Uniunea Europeană (UE) în general și au fost câteva prezentări care au atins această tematică.
Rep: Care este situația imigranților vârstnici în UE?
O.C.: Situația imigranților vârstnici este foarte eterogenă, fiindcă sunt grupuri foarte diferite, sunt persoane care au sosit și au îmbătrânit în străinătate, deci au o istorie în acea țară, au contribuit pe piața muncii prin taxe pentru o pensie și au și drepturi. Pe de altă parte, sunt persoane care de abia au sosit, aşa numita Generație Zero, adică persoane vârstnice care migrează odată ce au ieșit la pensie într-o anumită țară de destinație, ca să fie mai aproape de copiii lor. Aceste persoane de abia au ajuns, nu vorbesc limba, nu-și cunosc drepturile şi se bazează foarte mult pe copiii lor. De asemenea nu au o rețea socială, nu au prieteni în străinătate. Ei se duc in principal să aibă grijă de nepoți și deseori trăiesc situații de izolare, singurătate. Pentru ei întoarcerea în țara de origine este lucrul la care se gândesc deseori. În această categorie mai intră şi persoanele care au sosit in Marea Britanie sau Portugalia din fostele colonii din afara Europei și aceștia pe de o parte pot fi persoane care s-au integrat și au luat cetățenie, dar și persoane care au rămas cu cetățenia țării lor de origine non-europeană și care le influențează foarte mult posibilitatea de a rămâne. O diferență între migranții vârstnici rezultă din faptul că unii au lucrat, alții nu. Au istorii în care au lucrat pe piața neagră și prin urmare nu au contribuit pentru a avea o pensie și trebuie să continue să lucreze până la vârste înaintate, lucruri care-i pun într-o situație de vulnerabilitate.
Rep: Această situație a migranților vârstnici se întâlnește peste tot în UE?
O.C.: Se întâlnește în țări ca Germania, Olanda, Belgia, Marea Britanie, ultima fiind și una dintre primele țări în care s-a făcut cercetare pe aceasta tematică, având în vedere migrația din India, Pakistan, după procesul de decolonizare. O altă ţară cu migraţie din fostele colonii este Portugalia. Însă în Portugalia populația de migranți vârstnici este relativ mică și nu primește atenția cuvenită. De exemplu, în Portugalia aceasta reprezintă 3% din populația de migranți. Însă trebuie să înţelegem ca aceasta este o populaţie în creştere. De exemplu în privința migranților români în Spania, cei care au peste 60 ani sunt 16.000, iar cei care au 50-59 ani sunt de patru ori mai mulți, adică peste 60.000. Deci, în următorul deceniu o să avem o populație mult mai mare de migranți vârstnici.
Rep: De ce Spania are parte de o Generație Zero numeroasă?
O.C.: Spania este una din țările principale de migrație pentru români. În ceea ce priveşte persoanele vârstnice de origine din România, în Spania putem găsi trei categorii: români care au sosit acum ani de zile şi îmbătrânesc în Spania, cei care şi-au pierdut locul de muncă în România şi aleg să migreze la o vârstă înaintată; de exemplu la 50 ani şi peste şi generaţia zero – cei care au ieşit la pensie în România şi având copii în Spania pleacă acolo pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp. Faptul că nu vorbesc limba, îi pune deseori într-o situație de vulnerabilitate. Oamenii aceștia se bazează pe comunitatea românească şi pe cunoștințele de la biserică.
Rep: Care este situația migranților români în Elveția și câți dintre aceștia sunt vârstnici?
O.C.: Din statisticile pentru 2011 sunt 7.187 de români care locuiesc în Elveția. Cea mai mare parte a românilor sunt în cantoanele Zurich, Geneva și Vaud. Când vine vorba despre imigranții vârstnici, este o populație mică. Mulți sunt de multă vreme în Elveția, au venit în anii ’70 – ’80, cu timpul au luat cetățenie elvețiană şi deci dispar din statistici.
Rep: Cum ați creiona portretul imigrantului integrat perfect în Țara Cantoanelor?
O.C.: Unele dintre persoanele cu care am făcut interviuri pentru munca mea de cercetare vorbeau franceza dinainte de venirea lor în Elveția; sunt persoane cu studii superioare care odată ce au sosit în Elveţia au avut un loc de muncă la nivelul lor de educație: arhitecţi, ingineri, informaticieni, doctori şi au locuit în Elveția peste 30 ani. Prin urmare nu apar vizibil diferențe între ei și elveţieni. Au copiii şi nepoții în Elveţia, iar în România merg în vacanțe, o dată pe an. Mie mi-au vorbit astfel: "aici în Elveția noi facem așa, voi în România cum faceți...", este o abordare normală în condițiile în care trăiești în Elveția de 30 ani și ai plecat din România fără să știi dacă te vei mai putea întoarce vreodată. E o mare diferență între românul care a plecat în anii 1990 și a zis "fac bani şi mă întorc sau mă pot întoarce oricând în România" și românul care a plecat în anii 1970 – 1980 și care credea la acea vreme că nu se mai poate întoarce.
Rep: S-a integrat mai bine cel care a plecat în regimul comunist?
O.C.: Nu avea nici o poartă de întoarcere. Da, s-au integrat mai bine... dar contextul în care au sosit aceste persoane în străinătate în general şi în Elveţia în particular a fost foarte diferit. Acum un român care ajunge în Elveția, chiar dacă are studii superioare, are nevoie de un permis de muncă. Are o situație mai dificilă decât unul care a ajuns în anii ’70 sau ’80 și avea dreptul de muncă imediat.
Rep: Sunt însă și persoane care nu reușesc să se integreze...
O.C.: Cu siguranță vor exista şi în Elveția. Dar ceea ce eu nu am întâlnit în Geneva și Vaud unde am facut cercetarea este această Generație Zero. Am întâlnit în Franța la granița cu Elveția persoane care vin să aibă grijă de nepoți. Aceste persoane nu vin cu vreo așteptare să se integreze în societate, vin să fie aproape de familie, să aibă grijă de nepoți și se vor întoarce în România după 5 ani, când copiii vor merge la școală.
Despre cercetare şi în felul în care a fost afectată în urma referendumului din Elveția, puteţi citi în partea a doua a interviului cu doamna Oana Ciobanu, cercetător la Universitatea de Ştiinţe Aplicate din Elveţia Occidentală şi Universitatea din Geneva, care urmează să fie publicată.
Înapoi